Poliţiştii – chemaţi la sute de scandaluri, de sărbători

politie noaptea 03În perioada 31 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, poliţiştii aflaţi în misiuni au răspuns la 318 solicitări ale cetăţenilor prin Sistemul Unic de Urgență 112, cu 21 mai puține decât aceeași perioadă a anului trecut. „Majoritatea apelurilor au vizat situații de tulburare a ordinii și liniștii publice prin scandaluri produse pe fondul consumului de alcool, cele mai multe înregistrându-se în mediul rural”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii nemțeni au constatat 23 de infracțiuni, majoritatea judiciare și au aplicat 274 de contravenții în valoare de circa 60.000 de lei. Astfel, din totalul sancțiunilor aplicate, 44 au vizat abaterile săvârșite la Legea 61/1991, 200 au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere, iar restul pentru alte abateri constatate. Polițiștii rutieri au reținut 17 permise de conducere, dintre care 6 pentru consumul de băuturi alcoolice și 11 pentru încălcarea regimului legal de viteză”.

De remarcat este că în ziua de 3 ianuarie şi în noaptea de 3 spre 4, când în tot judeţul au fost temperaturi foarte scăzute, a „îngheţat” infracţionalitatea, semn că hoţii şi tâlharii stau bine cu regulile de „protecţia muncii” şi n-au riscat să iasă la „treabă” şi să degere pe undeva. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...