Poza disparutePolițiștii au în lucru 3 reclamații de dispariție și cer sprijinul cetățenilor pentru a obține informații despre persoanele în cauză. Este vorba despre două tinere, de 19 și 20 de ani, și de o femeie de 33 de ani. Toate reclamațiile de dispariție au fost depuse în aceeași zi, și anume 28 iunie.  

Polițiștii din Săbăoani au fost sesizați de către o femeie de 44 de ani despre faptul că, în în noaptea de 26 spre 27 iunie, fiica sa Adina Elena Bișoc (19 ani) a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Semnalmente:  înălţime – 1,73 m, greutate – 55 de kilograme, păr șaten, ochi căprui, corpolență slabă. Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care aceasta le purta la momentul dispariției

Polițiștii din Ștefan cel Mare au fost sesizați de către un bărbat de 37 de ani, din Bârgăuani, despre faptul că, în ziua de 27 iunie, concubina sa Gabriela Costache (33 de ani) a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Semnalmente:  înălţime – 1,50 m, greutate – 40 de kilograme, păr roșcat, ondulat, ochi albaștri, constituție atletică, fără semne distinctive. La momentul dispariţiei, femeia era îmbrăcată cu bluză și pantaloni negri.

A treia reclamație a fost adresată polițiștilor de la Secția Rurală Urecheni, unde s-a prezentata o femeie de 44 de ani, din Petricani și a sesizat dispariția fiicei sale Mădălina Negru (20 de ani). Tânăra a plecat de acasă din ziua de 20 iunie și de atunci mama ei nu mai știe nimic despre ea.

Semnalmente:  înălţime – 1,58 m, păr roșcat, de lungime medie, fără semne distinctive. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o rochie albă cu negru și încălțată cu adidași albi.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea celor trei femei este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție.

C.M.

 

Articolul precedentStimulent financiar pentru directorul medical interimar al Spitalului Județean Piatra Neamț
Articolul următorZece zone publice din Piatra-Neamț au de luna aceasta internet WI-FI gratuit