Poliţiştii au împărţit veste căruţaşilor şi bicicliştilor

carutasiUltima zi din Săptămâna prevenirii criminalității (30 septembrie) a fost dedicată siguranței participanților la trafic, și în special pietonilor, bicicliștilor și căruțaşilor. Polițiştii rutieri au acţionat, în colaborare cu colegii lor de la prevenire, pe traseul Piatra Neamț – Roznov, pe  DN 15 și DJ 156 A. Căruţaşii şi bicicliştii au primit 50 de veste reflectorizante, astfel încât să fie mai vizibili în trafic după lăsarea întunericului, dar şi pliante cu recomandări preventive. Pietonilor li s-a explica ca una dintre principalele cauze de accident în judeţul Neamţ este traversarea neregulamentară şi au primit şi ei broşuri cu recomandări pentru o conduită corect pe timpul deplasărilor.

Ieri, 29 septembrie, s-a desfăşurat o amplă acţiune pe linia prevenirii violenţei în rândul tinerilor. Grupul ţintă au fost elevi de clasele IX-XII de la Liceul “Carol I” din Bicaz care au fost prezenţi la biblioteca orășenească, unde au avut ocazia de a viziona un film preventiv intitulat ”Cheia e la tine!”, realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii . „Filmul a avut un impact major în rândul celor prezenți declanșând o ploaie de întrebări din partea elevilor, activitatea finalizându-se cu un dialog constructiv cu privire la situaţiile riscante la care sunt expuși tinerii din cauza lipsei de experiență, a vârstei fragede, a anturajului de care poate fi ales greșit de cele mai multe ori sau sau chiar a problemelor cu care se pot confrunta în familie”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Şi dacă ziua de ieri a fost dedicată tinerilor, cea de 28 septembrie a fost dedicată bunicilor care au fost sărbătoriţi în avans la ”Centrul de zi pentru vârstnici Christiana” din satul Corni, comuna Bodești.

La activitate au participat în jur de 50 persoane vârstnice, dar și alți locuitori din comună. Polițiștii de prevenire în colaborare cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.5 Gârcina au prezentat cazuri concrete de victime ale înșelăciunilor prin cele mai des întâlnite metode în mediul rural, respectiv ”Accidentul” , ”Împrietenire cu victima prin distragerea atenției”,”Atribuirea de calități oficiale” , însoțite de sfaturi preventive pentru a evita această capcană.

Au mai  participat taraful ”Ștefan Voievod” al Liceului de Artă Victor Brauner și soliștii Ana Maria Lupu și Cătălin Stănică, carea le-au cântat bunicilor în ideea de a marca Ziua Internațională a Vârstnicilor – sărbătorită pe 1 octombrie.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...