În timpul acțiunilor de prevenire și combatere a delictelor silvice, derulate de polițiști pe parcursul lunii septembrie, au fost constatate 88 de infracțiuni și aplicate 481 de amenzi, în valoare de 266.470 de lei.
”La nivel județean, polițiștii nemțeni au efectuat 440 de controale, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
”Pe drumurile publice au fost efectuate 384 de controale, în urma cărora au fost verificate 734 de mijloace de transport. Totodată alte 29 de controale au fost efectuate în fondul forestier și 27 la locurile de depozitare și comercializare material lemnos”.
În afară de amenzile aplicate și de dosarele penele deschise, polițiștii au confiscat 452,83 mc de lemn, dintre care 329 mc lemn de foc, 88,81 lemn de lucru și 33,17 mc cherestea. De asemenea, au fost indisponibilizate 6 autovehicule folosite la transportul ilegal de material lemnos.
Pe parcursul lunii septembrie au fost verificate și cele 13 sesizări privind transportul ilegal de materiale lemnoase, semnalate prin apelurile 112 – Radarul Pădurilor. Niciuna nu s-a confirmat. Acțiunile de combatere a delictelor silvice vor continua în același ritm și în luna octombrie. (C.M.)