Polițistă din Piatra Neamț, vicecampioană națională la fitness și culturism

Polițistă din Piatra Neamț, vicecampioană națională la fitness și culturismO tânără polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a obținut titlul de vicecampioană națională de fitness și culturism. Ce este de punctat în acest caz este faptul că performanța a fost atinsă după doar cinci luni de pregătire intensă. Este vorba de agentul de poliție Ecaterina Braharu, de 23 de ani care a cucerit titlul la Campionatul național de fitness și culturism de la Cluj, unul din cele mai prestigioase evenimente în domeniu, din România, manifestare care a avut loc în perioada 15-19 mai.

Ecaterina Braharu este pasionată de sport din copilărie și a participat pentru prima dată la o astfel de competiție, motivată fiind de dorința de a se autodepăși și a evolua. În prima zi a competiției, dedicată juniorilor, polițista a obținut titlul de vicecampioană națională. „A fost un moment plin de emoție, urcând pentru prima dată pe scenă și prezentând toată evoluția mea, munca depusă și eforturile pentru a obține cel mai bun rezultat. Momentul acesta a fost așteptat de foarte mult timp”, a declarat tânăra polițistă care își propune să participe și la alte concursuri sportive în toamna acestui an. „Competiția pentru mine încă nu s-a terminat”, a adăugat ea.

Tânăra își desfășoară activitatea la Biroul Ordine Publică din Piatra Neamț și de doi ani îmbină perfect meseria de polițist cu pasiunea pentru sport. „Mișcarea mă ajută în activitatea profesională. Am reușit să îmi fac timp pentru sală și să îmi păstrez o dietă strictă, chiar dacă asta înseamnă să am mereu caserola cu mine, colegii obișnuindu-se deja cu această practică a mea”, spune vicecampioana. A ales această carieră deoarece consideră că este îmbinarea ideală între pasiunea sa pentru sport și meseria de polițist, care impune o anumită disciplină și ordine, cu reguli stricte. „Prin intermediul acestei meserii, pot contribui la binele comun al societății, iar această responsabilitate mă motivează să fiu mereu în cea mai bună formă”, a încheiat agentul de poliție.

FOTO: IPJ Neamț

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!

Bacău. Accident pe E85 – o persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...