Poliţist cercetat pentru şantaj! A fost prins, în flagrant, primind 3.000 €!

spaga la politieOfițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Botoșani, sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului Botoșani, au prins, în flagrant, joi, 29 octombrie, un agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Serviciul Poliției Rutiere, în timp ce primea 3.000 €, precizează anchetatorii într-un comunicat de presă.

„În luna octombrie 2015, la nivelul SJA Botoșani s-a înregistrat plângerea penală a lui O.A.P. din care rezultă că, în intervalul iulie-octombrie 2015, polițistul, exercitând presiuni și amenințări asupra sa, i-a solicitat acestuia și familiei sale suma de 10.000 euro, folosindu-se de un incident rutier în care au fost implicați cei doi, dar în urma căruia agentul de poliție nu a suferit leziuni corporale care să atragă aplicarea art. 196 alin. 3 Cod penal. În cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botosani desfășoară cercetări față de polițist sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 3 Cod penal raportat la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/ 2000, acesta fiind reținut pentru o perioadă de 24 de ore”, se menţionează în comunicatul citat.

La realizarea flagrantului, ofițerii de poliție judiciară din cadrul SJA Botoșani au beneficiat de sprijinul SJA Suceava si al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI). (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Furtuna cauzează probleme în Onești: curți inundate și o mașină blocate pe stradă

În această după amiază, 6 iunie, furtuna a cauzat...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Vaslui. Incendiu devastator în comuna Băcani o locuință a ars ca o torță de la o lumânare

Agoniseala de-o viață a unei familii din localitatea Drujești,...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Precipitații abundente în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...