Politica de la noi, adică cu banu înainte

Celor ce se gândesc să intre în politică le recomandăm să-și cumpere din vreme toate alifiile pentru că nu-i de joacă. Recent un lider de la pesedeul de la noi o pățit-o, la modul că s-o lăsat înregistrat într-o discuție de șoaptă cu un amic din politichia de la noi, pe tema negocierilor din spatel unor uși închise, sigur fiind că amicu este de-al lui. Mare greșeală. Amicu o pus înregistrarea pe masa dușmanilor locali, aceștia o dus-o la dușmanii și mai mari de la Bucureșci, astfel că l-o făcut de cod maro în toată regula. Așadar, repetăm celor ce vor politică, să vorbească prin tăcere și acționeze prin stat pe scaun. Orice vorbă sau mișcare se lasă cu belele. C-așa-i în politică.

O altă pățanie care ar trebui să le dea de gândit celor cu aplecare spre politică îl are protagonist pe un onorabil dom premare din pesedeu, fost derector care o văzut multe și care s-o trezit terfelit de un june lider local mai ceva ca la ușa cortului. Junele, pe lângă că o uitat de cei șapte ani de acasă, o ținut să-și arate mușchii personali, bazându-se probabel pe cel ce-i ține spatele. Adică cum ar zice și cumătru, dacă vrei să vezi câte pene face un om, fă-l șăf pentru o vreme. Și s-o văzut. Partea mai tristă pentru june este că roata o să se întoarcă, de treaba asta având grijă inclusiv domnul beștelit de mnealui. Așteptăm.

Povestea de la echipa de fotbal de sub cetate, unde o gașcă de băieți, așa-zis dăștepți, o subtilizat o grămadă de bani, este departe de a se fi încheiat. Vorba zice, că cei amintiți mai sus au în spate o intensă activitate de țepuitori, care s-o lăsat cu oameni nenorociți pe viață și alte belele destul de sonore prin târgu cu cetate. Ceea ce s-o semnalat acuma cu situația de clubu de fotbal de la târg are toate șansele să se lase cu aceleași belele, cu toate că oamenii legii, cică, ar fi intrat pe fir. O să vedem ce o să se aleagă, pentru că în spatele fotbalului se ascund afaceri gheboase cu lemne, târguri politice și altele civile care o să ia ceva vreme să fie cercetate. Că așa-i în fotbal!

Autor:

Ultima ora

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...