0:00

Piatra Neamţ, joi – 27 noiembrie a.c., ora 22:16, trecerea de pietoni dintre fântâna arteziană marca Laurenţiu Dumitraşc (din faţa Muzeului de istorie) şi „aşezământul” consilierului local Viorel Strungariu de la Pietricica. Dinspre sensul giratoriu, într-o viteză ce bătea lejer suta de kilometri pe oră, zboară două autoturisme şmecheroase foc. Cineva surpins pe zebră n-avea nicio şansă. Îl găseam ca victimă, în ziua următoare, pe fluxul de ştiri de la Poliţie.

Problema şoferilor ăştia descreieraţi nu-i de azi, de ieri. Câţiva sunt arhicunoscuţi. E riscant să te-apuci a-i da în vileag cu nume, prenume, maşină şi număr de înmatriculare. N-ar fi de mirare să dea cu maşina peste tine în scara blocului fără a fi întrebaţi nici se sănătate decât cu permisiunea lor. Ce program nocturn au, prin ce locuri, în compania, cui se cam ştie. N-am auzit de careva dintre protejaţi, măcar după ce iese vizibil euforic dintr-o crâşmă, să fi fost oprit şi pus să sufle în aparatul ăla simpatic cu muştiuc din inventarul agenţilor rutierişti. Desigur, a afirma că n-am auzit nu înseamnă că nu s-a întâmplat.

După instalarea lui Cezar Asandei la butoanele Poliţiei Rutiere din Neamţ am avut pretenţii justificate de intransigenţa şi dosarul său profesional. Nimic de zis, se văd multe schimbări în bine – unele de-a dreptul incredibile! – faţă de ce era în trecut. E poliţist pur-sânge, un intelectual rafinat, dar lucrează cu cine lucrează. N-are cum sta de strajă peste tot. Numai că nimic nu-l împiedică să valorifice cel puţin ce-i cunoscut în interiorul sistemului. Ar fi de râsul curcilor, ca de-un exemplu, să zică flăcăii cu informaţiile şi protecţia internă de la „doi ş’un sfert” că n-au aflat care poliţişti şi pe unde consumă cu tupeu ce nu au voie înainte de a se urca la volan. Corb la corb nu-şi scoate ochii, dar mai trăim şi noi pe-aici.

Durerea şi nemulţumirea publică sunt accentuate de perpetuarea golăniilor la vedere. Daca te manâncă undeva şi te grăbeşti să-ntorci maşina pe linie continuă, dacă efectiv ignori un pieton care vorbeşte la telefon ori citeşte ziarul pe zebră, agenţii nemaipomenit de vigilenţi te execută fără milă şi regulamentar. Schimbarea de standard intervine când rangul contravenientului sare de simplu cetăţean. Exact aceiaşi agenţi salută plini de respect orice panaramă de figurant politic, interlopii şi cunoştinţele din gaşcă, din sistem, indiferent de grade. Fazele cu exprimarea umilitoare a scuzelor, la prezentarea actelor de către VIP-urile oprite din eroare, sunt demult intrate în folclorul local. Cu nume, prenume, maşină, număr de înmatriculare, eventual şi numele agentului neinspirat.

Aşa se face că un minim semn de decenţă, căci de solidaritate nu poate fi vorba, s-ar cuveni să vină din extinderea activităţii Poliţiei Rutiere împotriva categoriilor de protejaţi. Astfel, amenzile administrate celorlalţi vor fi mai dulci. Astfel, vom fi cu adevărat mai siguri în timpul programului de simpli pietoni.

Viorel COSMA

Articolul precedentȘah la dom prifect!
Articolul următorGrevă la Consiliul Județean

2 COMENTARII

  1. De curiozitate il invitam pe dl. com. sef Asandei pe b.d. Traian dupa ora 22 ,imbracat civil ,sa icerce traversarea pe zebra ,la culoarea verde ! ca de rosu ,nu are rost sa discutam . ca o curiozitate intrebati-l ce sanctiuni a primit zburatorul cu bmw ce a intrat in fosta banc post ,,de la asirom ! tipul a urcat rambleul ala pana-n zid ,si injura locatarii din bloc ,invitandu-i la …somn !

  2. nici o sansa
    stat slab, autoritate slaba
    stat corupt, functionari corupti (si plangaciosi, ca e greu si au salarii mici)

Comentariile sunt închise.