Poliția Neamț intră sub aceeași „manta” cu SRI

Cea mai mare investiție din cursul anului 2017, din sediul IPJ Neamț, a fost în sistemul de termoficare. Au fost scoase din uz cazanele, care aveau peste 40 de ani vechime, și înlocuite cu o centrală termică modernă, și a fost refăcut tot sistemul de distribuție. Investiția a fost în valoare de 380.000 de lei. Pentru a „păstra” căldura obținută și a micșora pierderile, în acest an se va face anveloparea clădirilor. Este vorba despre corpul principal, în care funcționează și SRI Neamț, și despre două corpuri anexe, din curte. Banii vor fi obținuți printr-un proiect de reabilitare termică, în valoare de 29.336.000 lei, din care 15.831.000 lei fonduri nerambursabile. Și așa, Poliția Neamț și SRI vor împărți aceeași „manta” termică.

În schimb nu a primit finanțare proiectul construirii unui arest suprateran, așa cum prevăd standardele europene. Actualul arest este la subsolul clădirii, iar dimensiunea redusă a ferestrelor nu permite pătrunderea luminii naturale la un nivel acceptabil. Însă este singurul incovenient, în rest arestul a fost modernizat și până acum niciunul din cei cazați temporar în acest spațiu nu s-a plâns de condiții. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...