Poliţia Locală Piatra-Neamţ a stabilit 5 puncte fixe în care va prelua petiţii de la cetăţenii care vor să sesizeze diverse nereguli: Piața Precista, Piața Dărmănești, Piața Mărăței, Văleni, Speranța. Totodată, 11 poliţişti locali
vor avea în responsabilitate nouă zone, în toate cartierele din Piatra-Neamț, datoria lor fiind aceea de a cunoaște îndeaproape populația, de a prelua direct sesizările cetățenilor şi de a informa asociațiile de proprietari despre obligațiile care le revin. Totodată, poliţiştii locali vor constata dacă în zonele respective există mobilier urban degradat, locuri de joacă ce prezintă pericol pentru copii, spații verzi neîntreținute, şi dacă deșeurile menajere sunt depozitate selectiv, în locurile special amenajate. Tot în sarcina poliţiştilor locali intră identificarea persoanelor cu nevoi speciale ce au nevoie de asistență socială.
„Cei 11 polițiști locali fac parte din structurile de ordine publică și vor acționa atât dimineața cât și după amiaza, în Dărmănești, Mărăței, Precista, Centru, Văleni, Vânători, Speranța, Ciritei”, a precizat Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ. „Zonarea cartierelor amintite și atribuirea acestor misiuni polițiștilor locali a venit la inițiativa conducerii Primăriei Piatra-Neamț întrucât s-a constatat că este necesară o mai bună cunoaștere a nevoilor comunității locale, astfel încât, proiectele propuse de primărie să se muleze pe necesitățile acesteia”.
C.M.