policlinica culoar

La Policlinica Spitalului Județean Neamț, reabilitarea și modernizarea corpului A, au lăsat în urmă un spațiu greu comparabil cu trecutul. Totul a căpătat o înfățișare nouă. De la treptele intrării în Policlinică și ușile care se deschid automat, până la ultimul etaj unde, acum, se poate ajunge chiar și cu liftul. În holul de la parter, oamenii de la recepție nu te mai pot întâmpina din spatele unor geamuri mici la care trebuie să faci plecăciuni.Totul este deschis, la vedere.

La parter, vor funcționa următoarele cabinete: Pediatrie, Balneofizioterapie, Radiologie pulmonară. Tot la parter a fot alocat un spațiu și pentru un cabinet unde se vor face recoltări. La etajul I vor urca pacienții care au nevoie la unul din cabinetele: Gastroenterologie, ORL, Cardiologie, Radiologie și Ortoptică medicală. La etajul al II-lea au fost pregătite cabinetele: Urologie, Endocrinologie, Neurologie, Oftalmologie, Dermato-venerologie, Chirurgie, Ortopedie.

policlinica receptie

Luni, medicii vor primi și plăcuțele cu care vor fi „decorate” ușile cabinetelor. De remarcat este faptul că pentru persoanele cu dizabilități s-au construit rampe speciale și s-au făcut toalete separate, la fiecare etaj. Cei care sunt nevoiți să aștepte în fața ușilor cabinetelor, nu vor mai da peste scaune vandalizate. Noile scaune, departe de a fi și cele mai confortabile, au fost făcute pentru a putea fi întreținute ușor. De altfel, pereții și podelele nu mai sunt acoperite cu gresie și faianță tocmai din cauza rosturilor care adună mulți microbi și care erau curățate mai greu. Până și personalul medical se poate declara mulțumit. Pentru aceștia, cel mai mare sprijin este aparatura medicală nouă cu care vor putea să-și trateze pacienții. Pentru reabilitarea Corpului A al Policlinicii s-au investit peste 4,6 milioane de lei. (M. TEODOROF)

Articolul precedentDragoș Chitic – viceprimarul unanim al consilierilor locali
Articolul următorFestivalul Muntelui Ceahlău 2014

1 COMENTARIU

  1. Inca mai am in imagine interiorul vechi al Policlinicii Judetene !.
    Bine ca s-a terminat!
    Intr-un oras turistic cum este Piatra Neamt era o necesitate urgenta
    revigorarea Policlinicii Cum de Biserica Sf.Spiridon ce este ca o bijuterie a fost terminate mai inaite?
    Probabil ca preotul paroh Mihail Popescu prin rugaciunile staruitoare si cu evlavia binecunoscuta de credinciosi a reusit sa convinga autoritatile ca si lacasul sfant este necesar in special pentru cei suferizi.
    Acum nu ne ramane decat sa multumim BUNULUI DUMNEZEU pentru ambele lacasuri.[cel ce curata si tamaduieste sufletu si cel ce vindeca apoi si corpul] Poate ca nimic nu a fost intamplator! Doamne ajuta!

Comentariile sunt închise.