– Eşti director al revistei „Contrapunct”. Consideri că merită să mai faci reviste pe care le citesc doar confraţii tăi, sau nici aceia?
– Merită, și nu merită. Confrații sunt prinși în ale vieții literare, sociale, apoi își revin, își amintesc de tine, de alții. Îi simpatizez pe toți, indiferent unde sunt, cum sunt. Revistele, mai nou, fac tot felul de jocuri, ca pe vremuri, poate ceva mai dezinvolte, egolatria fiind o modă. Într-o lume a libertății politice, și a libertății de de expresie implicite, o revistă e la fel de necesară ca într-o dictatură. Însă multe reviste, am impresia, funcționează ca într-o dictatură, se cred soarele de pe cer. Iar directorii lor sunt zei. Poate regionalizarea administrativă să schimbe mult mentalul social, inclusiv al scriitorilor. Sau va fi și mai rău. Oricum, lumea veche e pe ultimii metri.
– Nu participi foarte mult la viaţa literară din Capitală. E pierdere de timp sau te fereşti de prietenia colegilor de breaslă?
-Nu am timp,viața mea este confiscată în mare parte. E bine că lucrurile stau așa. Am rămas din vremuri străvechi, destul de stigher la prieteniile literare. Știu o parte dintre confrații noștri, pe alții poate îi voi cunoaște în timp. Viața literară din Capitală este configurată pe sectoare, cartiere, primării, ministere, etc. Am alte treburi decât să tremur pe lângă vreun primar sau ministru. Mă obosesc afacerile culturale, vreau libertate pentru mine și pentru toți, în egală măsură, aici mi se pare sensul profesiei noastre. Prieteniile sunt prioritare, în general, când ești tânăr, în formare. Ulterior, totul devine mult prea încărcat problematic. De ani de zile amân o lectură publică din motive misterioase mie însumi.
– Cărei generaţii ţi-ai dori să aparţii, optzeciştilor sau nouăzeciştilor? Sau nu eşti de acord cu generaţiile lui Ulici?
-Deși foarte tânăr atunci, am debutat în 1977, nu pot aparține decât optzeciștilor. Laurențiu Ulici a fost o figură mult mai interesantă decât ideea asta a lui cu generațiile, justificată prin contextul istoric în care a aplicat-o. Atunci, în anii 80, a fost un punct de discuție, o delimitare necesară. Astăzi e aiurea, doar un reper de istorie literară. Nu-mi plac insectarele, deși fără ele știința nu ar fi evoluat.
A consemnat Nicolae SAVA
