Două expertize tehnice, una întocmită la începutul lunii noiembrie anul acesta şi o alta din octombrie anul trecut, încadrează podul de pe DN 15B, din satul Petru-Vodă, comuna Poiana Teiului, în categoria tehnică “critică”, ceea ce înseamnă că acesta nu mai prezintă siguranţă în exploatare.
Reamintim cititorilor noştri faptul că, pe 1 august anul trecut, o porţiune de 4 m lungime şi 0,8 m lăţime din pod a cedat, gaura creată conducând la oprirea circulaţiei pe acel sens de mers (detalii aici).
Ca urmare a acestei ultime expertize, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a decis menţinerea restricţiilor de circulaţie în zonă şi cere DRDP Iaşi urgentarea emiterii deciziei „cu privire la soluția tehnică de intervenție adoptată, precum și a demersurilor necesare în vederea elaborării documentației tehnico-economice, care să conțină soluțiile tehnice recomandate de expertul tehnic și identificarea resurselor financiare necesare”.
Interesant este faptul că expertiza primită de DRDP Iaşi (FOTO 1) este din octombrie 2022, însă CJSU abia acum a luat, din nou, în discuţie situaţia podului, după noua expertiză realizată luna aceasta.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DRDP Iaşi, ing. Nicolae Popovici, soluţia tehnică găsită este construirea unui pod nou în zonă, dată fiind starea actuală a podului care nu mai permite utilizarea lui. Până atunci podul va fi ocolit pe alternativa DN 15 până în Piatra Neamț și apoi DN 15 C spre Târgu- Neamț, alternativă valabilă pentru ambele sensuri de tranzit.
Angela Croitoru