După vizita vicepremierului Sevil Shhaideh în Neamț, PNL a trimis redacțiilor un comunicat în care susține că este discriminat politc, deoarece primarii liberali nu au fost invitați la discuții.
Comunicat
PNL Neamț: Conducerea PSD a Consiliului Județean Neamț continuă seria discriminărilor politice
La întâlnirea de lucru între vicepremierul României, doamna Sevil Shhaideh, și reprezentanții unităţilor administrativ-teritoriale din județ, care a avut loc astăzi la Consiliul Județean Neamț, invitațiile au fost trimise preferențial. Deși au fost puse în discuție soluții de finanțare pentru proiectele de dezvoltarea locală, primarii celor doi poli de dezvoltarea ai județului, municipiile Piatra Neamț și Roman, au fost” omiși”. Acest lucru continuă seria discriminărilor politice și demonstrează, încă o dată, că fondurile publice vor fi distribuite în manieră PSD, pe criterii politice.
” Nu știu care au fost criteriile după care s-au făcut invitațiile la întâlnirea cu doamna vicepremier, oricum este inadmisibil ca la o discuție privind dezvoltarea locală să fie omiși chiar primarii celor două municipii: Piatra Neamț și Roman. Se pare că nici Piatra Neamț, nici Roman nu reprezintă o prioritate pentru guvernarea centrală sau locală a PSD-ului. O vizită de lucru presupune discuții aplicate pe probleme care privesc ministerul pe care dumneaei îl conduce, nu o ședință de partid unde participanții sunt aleși în funcție de apartenența politică”, a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț.
Modul acesta de abordare demonstrează încă o dată disprețul pe care îl au cei care guvernează față de cetățenii care au îndrăznit să aibă altă preferinţă politică, considerându-i cetățeni de mâna a doua.
” Suntem primari PNL, dar eu sunt în slujba tuturor cetățenilor. Romaşcanii merită şi atenţia conducerii PSD a Consiliului Judeţean. Cred că a venit timpul ca practica acesta, în care comunitățile sunt tratate după culoarea carnetului de partid, nu după nevoile reale, să ia sfârșit! Altfel, nu o să modernizăm niciodată țara asta! Le reamintesc celor de la conducerea Consiliului Județean Neamț că în administrație nu există localități favorite”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.
La întâlnirea de lucru nu a fost dorit nici primarul liberal al comunei Tămășeni, domnul Ștefan Lucaci, iar alți edili au fost invitați ”oficial” …telefonic.
Schimbati culoarea..!!