Primarul Dragoş Chitic împreună cu senatorul Eugen Ţapu-Nazare au prezentat poziţia Partidul Naţional Liberal faţă de campania electorală.

pnl site 2
Senatorul Eugen Țapu-Nazare și primarul Dragoș Chitic

”Oficial, astăzi a început campania electorală și îmi doresc o campanie civilizată, corectă și curată, dominată de spirit de fair-play, în care candidații să vină în fața electoratului cu proiecte, cu viziune asupra dezvoltării orașului, astfel încât pietrenii să aleagă între direcții de dezvoltare și nu între cine strigă mai tare. Aici, vreau să fac referire şi la cele două pagini de facebook false, făcute în numele meu, dar şi la domeniul de internet care îmi poartă numele , achiziţionat de un ONG care îşi desfăşoară activitatea în Piatra Neamţ.  Asta denotă felul de campanie pe care îl pregătesc competitorii, dar pe care îi anunţ că m-am adresat organelor abilitate pentru a remedia situaţia. Asta cu atât mai mult cu cât pietrenii sunt oameni echilibrați și raționali, care nu apreciază spectacolul ieftin, ci lucrurile care contează într-adevăr pentru comunitate. Experiența ultimilor ani mi-a demonstrat că, în administrație, niciun proiect nu se realizează de la sine, dar că nimic nu este imposibil dacă există o strategie, dacă există o gândire, dacă există respect pentru banul public și pentru nevoile oamenilor”, a declarat Dragoş Chitic, candidatul PNL la Primăria Piatra Neamţ, adăugând că ”PNL Neamț a înțeles mesajul societății civile, a înțeles că este nevoie de o reformare a clasei politice, de seriozitate și de responsabilittate în actul de guvernare locală, așa că venim în fața pietrenilor cu echipa pe care v-am prezentat-o săptămâna trecută, formată din oameni competenți, mulți dintre ei aflați pentru prima oară în fața electoratului, oameni care, deși nu au mai făcut politică până acum, au performat fiecare în domeniul lui de activitate și care au înțeles că este nevoie să se implice. PNL este singurul partid care și-a asumat criterii de intergitate la desemnarea listei de candidați pentru consiliul local. Avem o echipă formată din oameni asupra cărora nu planează suspiciuni de corupție sau de colaborare cu fosta securitate, oameni competenți și serioși, care vin să facă treabă pentru oraș. Iar cea mai bună dovadă că acești consilieri se vor implica este că fiecare va reprezenta în consiliul local un cartier, că va ține legătura cu locuitorii din acel cartier, că le va cunoaște problemele și va încerca să promoveze hotărâri de consiliu local care să remedieze acele probleme. Cu această echipă, PNL menține în politică valori ca respectul, seriozitatea și normalitatea. Poate pare mult, dar noi chiar ne dorim să ducem mai departe spiritul liberal al lui Nicu Albu, un vizionar care a lăsat în urmă lucruri pe care le admirăm și la care ne raportăm și astăzi”.

* Senatorul Eugen Țapu – confruntare de idei

Coordonatorul campaniei electorale PNL pe judeţul Neamţ, senatorul Eugen Ţapu-Nazare, a susţinut ideea unei competiţii electorale decente care să aibă ca scop final o administraţie competentă axată pe dezvoltarea integrată a comunităţilor: ”Așa cum spunea și colegul meu, domnul primar Chitic, intrăm în campania electorală, o campanie pe care PNL și-o dorește o competiție onestă, o confruntare de idei, de proiecte. Am lansat, încă de acum mai bine de o lună, programul ”Neamț 2020”, un program conceput în funcție de nevoi și de resurse, în concordanță cu programele europene, cu tendințele de dezvoltare regională. Am să accentuez ce a spus colegul meu şi anume  că am înțeles cerințele societății civile, că venim cu foarte mulți oameni noi, și vreau să vă spun că la alegerea echipei am ținut cont de criteriile de integritate pe care PNL și le-a asumat la sfârșitul anului trecut”.

Senatorul Eugen Ţapu-Nazare a punctat şi argumentat cine este vinovatul de starea de sărăcie în care se află judeţul Neamţ: ”În această confruntare, singurul nostru adversar este PSD, principalul vinovat de starea în care se află Neamțul. PSD Neamț, prin vocea liderilor săi, a spus întotdeauna că nu există suficiente fonduri pentru dezvoltare. Realitatea este cu totul alta: județul Neamț nu este un județ sărac. Problema este că guvernarea PSD a dus acest județ la sărăcie. De ce? Pentru că PSD a gestionat ineficient resursele publice. Pentru că a alocat fonduri după culoarea politică. Pentru că nu a avut și nu are o strategie pe termen mediu și lung de dezvoltare. Pentru că a fost mai interesat de interesele de grup decât de interesul public. PSD nu poate să vină astăzi și să se prefacă că nu este vinovat de nimic. A condus Neamțul, l-a sărăcit, iar ei s-au îmbogățit. De aceea, o spun răspicat: în Neamț, PSD egal sărăcie, PSD egal corupție. Și spun asta și uitându-mă de cine este condus PSD-ul acum: tandemul Dragnea-Ponta, tandemul condamnat-inculpat. Acest partid nu a înțeles nimic din protestele societății civile și continuă să guverneze în același dispreț față de oameni, iar exemplul cu ApaServ este elocvent. Cred că nu trebuie să vă reaminntesc neapărat despre chermezele organizate de PSD în timp ce 100.000 de pietreni nu aveau apă. Acesta este doar un exemplu. Un alt exemplu este promovarea unor proiecte fantasmagorice, aiuritoare, proiecte care niciodată nu vor avea finalitate: cartele, cartoline, cartonașe etc. Oamenii au nevoie de locuri de muncă, de siguranța zilei de mâine, de infrastructură, de locuri de parcare, de taxe și impozite mici, de curățenie nu de cartonașe. Această stare de lucruri trebuie să înceteze, iar programul ”Neamț 2020” are soluții la  aceste probleme, iar când spun soluții mă refer inclusiv la surse de finanțare și la termene clare de implementare a proiectelor pe care PNL le propune”, a încheiat senatorul Eugen Țapu-Nazare.

În ceea ce priveşte campania electorală, cei doi au subliniat nevoia unei competiţii pe proiecte  şi  s-au declarat împotriva atacurilor josnice şi fără acoperire: ”Chiar sper ca bunul simt şi respectarea legii să fie cele care să caracterizeze campania electorală din Piatra Neamț. Chiar sper să avem parte de o campanie decentă, responsabilă și matură. Să sperăm într-o campanie a luptei de idei, pe care să nu o transformăm într-o comedie de arte!”, a afirmat Dragoş Chitic, candidatul PNL la Primăria Piatra Neamţ, în vreme ce Eugen Țapu a declarat că ”PNL își dorește în perioada următoare o confruntare pe bază de idei, de proiecte, și nu o campanie de genul celor promovate în ultimii ani de PSD cu pomeni electorale, cu manipularea electoratului, cu atacuri sub centură. Vă asigur că PNL Neamț nu va abdica de la aceste principii”.

(ZCH News)

Articolul precedent”Bijuterie” de 182.000 de euro la Publiserv
Articolul următorACTUALIZARE Scandalul dezinfectanţilor, noi “neconformităţi”?
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.