PNL Târgu Neamţ: Ghiozdane şi rechizite pentru 25 de copii nevoiaşi

tg humulescu ghiozdane 01PNL Târgu-Neamț a oferit sâmbătă, 12 septembrie, ghiozdane și rechizite școlare pentru 25 de copii din familii nevoiașe.

La această acțiune, intitulată sugestiv „Și nouă ne pasă”, co-președinții PNL Târgu-Neamț,Traian Humulescu și Aurel Aciocârlănoae, alături de alți doi lideri ai organizației, Maria Vrînceanu și Daniel Cozma, au mers pe la casele celor 25 de copii (din oraș, Humulești, Humuleștii Noi și Blebea) pentru a le oferi cadourile.

Vizibili emoționați, atât copii, cât și părinții le-au mulțumit din inimă binevoitorilor din PNL care au arătat că le pasă de cei nevoiași.

tg humulescu ghiozdane 02Copii de 7 sau 10 ani s-au arătat fericiți de cadourile primite, în timp ce mamele nu mai conteneau cu mulțumirile.

„Un gest frumos din partea domnului viceprimar. Chiar nu aveam bani să le cumpăr la ăștia mici ghiozdane și rechizite. Dumnezeu să-i dea sănătate”, a mulțumit una din mamele a cărei copii au primit cadourile de la viceprimarul Humulescu.

tg humulescu ghiozdane 03„Astăzi, echipa PNL Târgu-Neamț, în cadrul acțiunii «Și nouă ne pasă», a oferit ghiozdane și rechizite școlare unor copii din familii cu situații precare. Au fost inventariați în toate cartierele orașului, în Humulești, Humuleștii Noi, Blebea și oraș unde au fost oferite 25 de ghiozdane. Aceste acțiuni nu reprezintă decât o mică parte, dar mergând prin aceste cartiere identificăm noi cazuri sociale unde vedem că sunt familii cărora le curge apa în case, iar aceste familii mai au nevoie și de ajutoare de încălzire”, ne-a declarat viceprimarul Traian Humulescu.

Cum campania electorală se apropie cu pași repezi, nici cei de la PSD nu se vor lăsa mai prejos: din fondurile strânse în urma unui campionat de fotbal organizat de Zilele Orașului se vor cumpăra ghiozdane și rechizite școlare ce vor fi oferite altor copii ce provin din familii cu situații materiale precare.(C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...