Începând de săptămâna viitoare va începe distribuirea de tichete sociale către 9.282 de elevi defavorizați din unitățile de învățământ din județul Neamț. Valoarea fiecărui tichet este de 500 de lei, va fi livrat pe suport electronic, iar principalul scop al acestui proiect implementat de Guvernul României, condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, este prevenirea abandonului școlar.

George Lazar Presedinte PNL Neamt„Această măsură se adaugă preocupării guvernului, a Partidului Național Liberal de stimulare a educației. Din nefericire, în România, rata abandonului școlar timpuriu este destul de ridicată, cu efecte nedorite pe termen mediu și lung. Datoria statului, a unui partid aflat la guvernare este aceea de a implementa măsuri concrete pentru a stopa accelerarea abandonului școlar și de a încuraja mersul la școală, de a încuraja educația. Evident, finanțarea obținută pentru județul Neamț, de circa un milion de euro, este benefică și va avea efecte pozitive. Le mulțumesc public colegilor mei Eugen Țapu-Nazare, senator, cel care a făcut demersurile necesare pe lângă Guvern și autoritățile statului și profesorului Mihai Obreja, inspectorul școlar general, pentru modul în care a gestionat acest proiect”, a precizat George Lazăr, președinte PNL Neamț.

Fondurile sunt nerambursabile, iar de tichetele de 500 de lei vor beneficia copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial care se află în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar, pe membru de familie, este de maxim 50% din salariul minim brut pe economie, precum și copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, care se află în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar, pe membru de familie, este mai mic sau egal cu dublul venitului minim garantat pentru o persoana singură, după cum urmează:

a) copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar – 1512;

b) copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar – 4334;

c) copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat gimnazial – 3436.

Biroul de presă al PNL Neamț

Articolul precedentAccident mortal la firma Brantner Piatra-Neamț
Articolul următorFostul șef al Poliției Locale Vânători-Neamț bun de plată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.