Zvonul lansat de Bogdan Gavrilescu, șeful PMP Neamț, despre o alianță dintre PNL și PSD la nivel județean, care ar schimba actuala configurație politică din Consiliul Județean Neamț și care ar reprezinta un pas spre o colaborare viitoare în alegeri, a fost infirmat cu vehemență de George Lazăr, președintele PNL Neamț.

WhatsApp Image 2023 07 28 at 14.32.53Se discută în ultima perioadă, iar zvonurile acestea sunt alimentate de PSD, că la Neamț, PSD Neamț ar urma să ajungă la o înțelegere cu PNL, că ar fi ajuns la o înțelegere cu noi să avem, la nivelul Consiliului Județean Neamț o colaborare. Exclus. Fals. Nu am discutat cu cei de la PSD, nici cu Vasilică Harpa, nici cu ceilalți colegi ai domniei sale, de ani de zile. Nici de bine, nici de rău, nici de salut, nici de la mulți ani, nici de 1 mai muncitoresc, nici de 23 august, că lor le place data aceea de 23 august, nici de felicitări de Crăciun, nici de Paște. Nu avem nici o înțelege la nivelul județului Neamț cu PSD să avem vreo colaborare la nivelul Consiliului Județean Neamț cu ei.

O a doua problemă este că tot PSD-iștii, răspândacii lor, acreditează ideea că s-au înțeles cu noi, cei de la PNL, să avem o abordare comună în alegerile din 2024. Că vom avea candidat comun la CJ, că poate vom avea candidați comuni pe la localități din mediul rural și urban și o să fie bine și frumos. Nu avem nici un fel de înțelegere cu ei și, foarte important, nici nu va exista nici un fel de înțelegere cu PSD ca la nivelul județului Neamț să avem candidaturi comune, alianțe comune la CJ, alianțe la primării.

Candidații noștri vor candida de la Partidul Național Liberal, primarii noștri vor câștiga alegerile. Candidații cu șanse reale unde avem sondaje făcute vor candida din partea PNL și vor câștiga. Aceste afirmații, aceste zvonuri lansate de către PSD în tot felul de spații nu fac altceva decât să-i decredibilizeze, să arate cât de slabi sunt din punct de vedere politic și să încerce să creeze câte o mică breșă sau un gând greșit unora sau altora dintre colegii din PNL, posibili candidați la alegerile din 2024 care să dezarmeze, eventual să-și caute un alt partid, gândind că ce rost mai are. Nu girăm o astfel de alianță nici în prezent, nici în viitor”, a spus George Lazăr, președintele PNL Neamț.

(G.S.)

Articolul precedentEchipa “Armina” din Piatra-Neamț a câștigat premiul I al Festivalului Boovie
Articolul următorFOTO. Ziua Imnului Național al României la Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.