Bogdan Gavrilescu, viceprimar de Piatra Neamț și președintele PMP Neamț, a anunțat că va candida pentru postul de primar al municipiului reședință de județ, la alegerile din 2020. Anunțul a fost făcut în conferința de presă organizată vineri, 14 septembrie, cu ocazia alegerilor județene în organizația de femei a Partidului Mișcarea Populară Neamț.
”Bineînțeles că voi candida la Primăria Piatra Neamț! Atât timp cât voi avea susținerea colegilor mei din Partidului Mișcarea Populară. Vom face, probabil, un sondaj de opinie, din care să reiasă dacă oamenii acestui oraș vor dori să fie îndrumați, conduși, de mine, chiar dacă nu am o vastă experiență politică și, până acum patru ani, îmi desfășuram activitatea în domeniul privat. Totuși, nu cred că Bogdan Gavrilescu viceprimarul nu a venit cu idei și soluții pentru municipiul Piatra Neamț. Sper ca, în continuare, municipiul Piatra Neamț să revină acolo unde îi este locul, să redevenim Perla Moldovei”, a declarat președinte PMP Neamț.
La aceeași conferință, a fost prezentă și șefa organizației de femei a PMP la nivel național, Cătălina Bozianu, sosită la Piatra Neamț pentru a participa la conferința județeană de alegeri în cadrul organizației de femei a PMP Neamț, unde aproape 600 de membre își aleg președintele și 20 de reprezentante în birou județean.
”Consider că trebuie ca organizația de femei, inclusiv a județului Neamț, să se implice cât mai activ în lupta pe care Partidul Mișcarea Populară o are de dus cu PSD. Numai prin implicarea femeilor și a organizațiilor de femei, putem să-l împiedicăm pe Liviu Dragnea și PSD să-și ducă la îndeplinire planul de subordonare totală a României prin intermediul unui prim-ministru obedient, doamna Dăncilă. Modelul de femei pe care îl promovăm este total opus modelului pe care îl reprezintă astăzi doamna premier Dăncilă”, a spus deputatul Cătălina Bozianu. (E.C.)