0:00

Prefectul vrea bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru localităţile din Neamț afectate de ploi în ultimele zile. A anunțat deja asta și rămâne consecvent.

Reprezentanţi ai Prefecturii Neamţ, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Consiliului Judeţean Neamţ şi, desigur, ai UAT-urilor în care s-au înregistrat pagube s-au constituit în două comisii de inventariere. Acestea au termen miercuri, 17 mai, pentru a stabili cu exactitate pagubele produse de aversele de la sfârșitul săptămânii trecute și să avanseze o valoare a daunelor. Odată făcute aceste lucruri, Prefectura va trimite la București toată documentația necesară, pentru a primi bani din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului. Asta se va întâmpla vineri, 19 mai, cel mai târziu.

Ploile, pagubele, inventarul și banii din rezerva Guvernului, ZCH NEWS - sursa ta de informații”Vrem să vedem rapid care sunt pagubele înregistrate în urma fenomenelor meteorologice și hidrologice de sâmbătă, pentru a putea cere sprijinul financiar Guvernului României, din fondul de rezervă. Am discutat și cu președintele Consiliului Județean, domnul Ionel Arsene, iar acesta a dat asigurări că va sprijini autoritățile din comunele afectate”, a declarat prefectul Vasile Panaite.

Un prim raport arată că, după ploile acestui mijloc de lună mai, au fost afectate locuințe, drumuri şi podeţe din Borlești, Brusturi, Costișa, Drăgănești, Girov, Pângărați, Răucești, Ștefan cel Mare, Tupilați, Țibucani, Bârgăoani, Doljești, Dragomirești, Dulcești, Făurei, Oniceni, Ruginoasa, Stănița, Trifești și Văleni. În statistici aproximative, asta înseamnă 35 de case afectate mai mult sau mai puțin, 16 anexe gospodărești, un pod și 8 podețe, 1.5 km drum județean, 3.6 km drumuri comunale, 45.3 km drumuri sătești, 277 ha teren arabil, 100 ha pășuni și fânețe, 71 de fântâni colmatate, 30 de păsări și 2 animale înecate.

Gianina Buftea

Articolul precedentSubvențiile APIA în Neamț: Mai puține cereri, aceeași suprafață
Articolul următorTransportul public din Piatra Neamț subiect de discuții Consiliul Județean-Primărie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.