valeni inundatăPloile abundente căzute în acest an, și mai ales în perioada mai-iunie, au provocat pagube de 17.536.816 lei în județul Neamț, cel mai afectată fiind infrastructura. Porțiuni de drumuri, poduri și podețe, diguri și apărări de maluri au fost avariate sau distruse. De asemenea, 146 de locuințe au avut de suferit, iar recoltele de pe 327 de hectare au fost compromise. În situația cea mai gravă sunt pietrenii din anexa Văleni ale căror gospodării au fost măturate de ape, în seara de 19 iunie, după o ploaie torențială care a durat două ore și jumătate, iar cantitatea de precipitații a fost de 106 l/mp. În condițiile în care, de la începutrul lunii iunie până pe data de 19, cantitatea cumulată de precipitații a fost de 109 l/mp, pământul era deja saturat și n-a mai putut absorbi nimic, ploaia din seara de 19 iunie a declanșat un adevărat dezastru.

Conform datelor centralizate la Prefectura Neamț, numai în lunile mai și iunie, în întreg județul au fost pagube de peste 15 milioane de lei, fără a lua în calcul lucrările hidrotehnice deteriorate. Interesant este că și costurile intervențiilor de urgență sunt destul de ridicate și anume 14,6 milioane, numai cheltuielile cu combustibilul cifrându-se la 11, 6 milioane, iar suma necesară plății orelor suplimentare prestate de personalul de protecție civilă fiind de 2,9 milioane lei.

Pentru lucrările de refacere a infrastructurii rutiere, a fost inițiat un proiectv de hotărâre de guvern pentru alocarea sumnei de 20.129,336 mii lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

C.M.

Articolul precedentFemeie dispărută de două săptămâni, a plecat să ducă gunoiul
Articolul următorPreședintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc: ”Ne vom implica și vom oferi ajutor și asistență pro bono în problema Cheile Bicazului!”