Pirotehniștii au dezgropat o sacoșă de conserve, două proiectile și 5 cartușe

În după-amiaza de 11 mai, echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a făcut niște descoperiri, în timpul pregătirii de specialitate în teren, într-o porțiune din pădurea Unghi, comuna Dragomirești.

„Este o zonă în care a fost linie de front și multe amenajări genistice în timpul războiului și, din acest motiv, facem instrucții acolo, dar și în alte locuri pe care le cunoaștem”, a declarat plt. adj. șef Costel Chertic, șeful pirotehniștilor din cadrul ISU Neamț.

„Am cercetat o porțiune de 200-300 mp cu detectorul de metale și, în afară de multe cutii de conserve, am găsit două proiectile explozive calibru 75 mm, un focos pentru lovitură de aruncător, un cartuş calibru 7.92 mm şi 4 cartuşe calibru 5.45 mm, toate rămase din Al Doilea Război Mondial”.

Muniția, care era în bună stare de „funcționare” a fost ridicată în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Pe o altă porțiune învecinată, de circa 100 mp, pirotehniştii au făcut verificări, dar n-au mai găsit alte elemente de muniţie. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora