Pietrenii nu au lăsat nicio şansă romaşcanilor

Handbaliștii juniori I ai LPS Piatra Neamț, pregătiți de profesorii Rita și Stelian Bursuc continuă cursa de urmărire a liderului LPS Iași și după penultima etapă a turului. Tinerii handbaliști pietreni au învins, din nou, la scor, cu 37-25 (19-11), de această dată pe LPS Roman. Meciul a fost la discreția gazdelor, care au avut în Tudor Calistru, un portar în zi de grație, cu 7 aruncări de la 7 metri parate, în Cosmin Bibirig și Ștefan Leahu doi interi în mână, iar în Platon un centru tehnic, ale cărui acțiuni au prins deseori defensiva oaspeților nepregătită. Vicecampioana României en-titre, a dat prilejul soților Bursuc să ruleze întreg lotul de jucători. Profesorul Stelian Bursuc nu a fost mulțumit, totuși, pe deplin, la final, de ritmul de joc și de faptul că, în câteva rânduri, extremele s-au jucat cu ocaziile, diferența de scor putând fi mult mai clară.

Cum LPS Iași a avut etapă liberă, iar LPS Suceava a trecut și ea la scor, 53-37, de LPS Focșani, formația suceveană a egalat-o la puncte, 21, pe LPS Iași, în timp ce pietrenii au ajuns pe locul trei, cu 19 puncte. Etapa viitoare LPS Piatra Neamț are etapă la Botoșani, dar partida este în pericol de a nu se juca, doarece Botoșaniul nu s-a prezentat în penultima etapă, la Vaslui. Din fiecare serie, primele patru clasate se califică, mai departe, la turneul semifinal, LPS Piatra Neamț și LPS Roman, având șanse foarte mari de a se califica, distanța de locul 5, ocupat în prezent de LPS Vaslui, fiind de 8, respectiv 12 puncte.

M. STOIAN

Autor:

Ultima ora

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...

Vaslui. Băiețel de 11 ani dispărut de acasă

Actualizare: Minorul a fost depistat în municipiul Vaslui. Din primele...

Reprezentanți SVSU din Moldova intră în competiție la Târgu-Ocna

Etapa interjudețeană a concursurilor profesionale voluntare din Moldova va...

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...

Vaslui. Băiețel de 11 ani dispărut de acasă

Actualizare: Minorul a fost depistat în municipiul Vaslui. Din primele...

Reprezentanți SVSU din Moldova intră în competiție la Târgu-Ocna

Etapa interjudețeană a concursurilor profesionale voluntare din Moldova va...

Slănic-Moldova își cheamă turiștii la Zilele Orașului: trei zile de muzică, tradiții și gastronomie în „Perla Moldovei”

Stațiunea balneoclimaterică Slănic-Moldova, una dintre destinațiile turistice emblematice ale...

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...