Pietreanul care parcurge Americile pe bicicletă a fost jefuit în Panama!

Pietreanul care parcurge Americile pe bicicletă a fost jefuit în Panama!Pietreanul Radu Păltineanu, primul român care traversează cele două Americi pe bicicletă, a pedalat deja 18.300 de kilometri din cei 34.000 de kilometri dintre Alaska și Argentina și a traversat cu bine Venezuela, țară foarte periculoasă, aflată într-o puternică criză socio-economică, se precizează într-un comunicat de presă. El a pornit pe 5 august 2015, din localitatea Deadhorse, din apropierea Oceanului Arctic, în nordul Alaskăi.

Pietreanul care parcurge Americile pe bicicletă a fost jefuit în Panama!“Expediția numită «Cycle the Americas» reprezintă o provocare extremă pentru Radu Păltineanu și un proiect unic pentru România. Inițial, el și-a propus să parcurgă 24.000 de kilometri în doar 9 luni, dar vremea rece care l-a prins pe teritoriul SUA și o schimbare semnificativă a itinerariului în America de Sud au prelungit expediția, pe care acum speră să o termine în august anul acesta. Până acum Radu Păltineanu a avut de înfruntat pustiul Alaskăi și al Canadei, dar mai ales iarna grea ce l-a prins în zona munților Stâncoși din SUA. În Mexic, pietreanul a traversat, fără incidente deosebite, una din cele mai periculoase zone din America Latină, Ciudad Juarez și statul Chihuahua unde anual cartelurile de droguri ce controlează regiunea comit mii de crime”, se menţionează în comunicat.

Pietreanul care parcurge Americile pe bicicletă a fost jefuit în Panama!“Ajuns pe bicicletă în orășelul Atzitzintla de la baza vulcanului Orizaba, Radu Păltineanu a lăsat bicicleta pentru câteva zile pentru a realiza o ascensiune pe cel mai înalt vulcan al Americii de Nord, vulcanul Orizaba (5.631 m), continuând astfel în tandem cu expediția «Cycle The Americas» proiectul «Seven Volcanic Summits» prin care încearcă să urce cele mai înalte vârfuri vulcanice de pe fiecare continent. El a realizat ascensiunea pe vârful de peste 5.000 de metri într-un timp extrem de scurt, mai exact două zile. A urcat din prima zi până la al doilea refugiu situat la 4.660 de metri altitudine, iar de acolo a plecat a doua zi spre vârf însoțit de amicul britanic Alasdair Yerlett. Radu Păltineanu a atins vârful Orizaba pe 24 martie la ora locală 13:20”, potrivit aceleaşi surse.

Radu Păltineanu a fost jefuit în Panama, iar în Venezuela a fost la un pas să fie atacat într-un hotel unde a înnoptat. El își filmează întreaga aventură prin Americi și vrea să realizeze la finalul expediției un documentar în parteneriat cu producătorul româno-canadian Ioan Roman.

radu-paltineanu-02Radu Păltineanu este originar din Piatra Neamț. Este absolvent al facultății de inginerie software din cadrul Universității McGill din Montreal, Canada, cicloturist și blogger. În 2013 a traversat în echipă mare parte a Scandinaviei și Europei de Est pe bicicletă (peste 2,400 de kilometri). În 2014, a decis să traverseze întreaga Europă și Asie centrală cu autostopul. Cu ocazia încheierii expediției de peste 14.000 de kilometri parcurși cu autostopul de la Paris la Teheran, Păltineanu a organizat și o ascensiune pe vârful Damavand (5.671 metri), cel mai înalt vârf vulcanic al Asiei, începând astfel proiectul “7 Volcanic Summits”. În 2015, Radu Păltineanu și-a propus un proiect și mai ambițios, și anume să fie primul român care traversează cele două Americi pe bicicletă, prin toate țările continentale ale celor două continente, din Alaska până în sudul Argentinei. Numeroase personalități din lumea sportului românesc s-au alăturat în a-l susține pe Radu Păltineanu în demersul său de a pedala cele două Americi. Printre aceștia se numără Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Constantin Lăcătușu, Lucian Bute, Leonard Doroftei, Gabriela Szabo și Alex Găvan. Alte detalii AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...