0:00

Pictorul Ioan Popei, la 59 de ani: „Dacă nu desenam, aş fi fost un bun pădurar”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cel mai important pictor de icoane de la noi, din Neamţ, cunoscut însă deopotrivă în ţară şi peste hotare, Ioan Popei, s-a născut la 15 iulie 1954 la Agapia. S-a lansat în arta plastică în 1976,  la Galeriile ziarului Ceahlăul, în calitate de membru al Cenaclului plastic al amatorilor C.D. Stahi, coordonat de ziaristul Eugen Tureschi. Popei a pictat, pînă în 1989, doar peisaje şi flori, lansîndu-se în pictura de icoane abia după revoluţie, domeniu în care s-a specializat repede şi cu un real succes. După expoziţii în Franţa şi Olanda, icoanele sale ortodoxe pe lemn s-au bucurat de mare succes în străinătate. A obţinut numeroase premii la diferite tabere de creaţie – Marele Premiu, la Botoşani, Premiul pentru portret la Concursul Arthur Verona, Premiul II pentru pictură la Sibiu.

– De la câţi ani te consideri pictor? Ai modele? Ce-ai fi făcut dacă nu aveai acest har?

– Chiar din şcoala generală aveam tendinţa de a desena zilnic câte ceva. Într-o oră de limba română m-a surprins profesoara desenându-l pe Eminescu. Mai târziu eram colaboratorul permanent al gazetei de perete de la Căminul cultural Agapia. Am învăţat foarte mult de la Ernest Columban, un bun profesor, dar un slab tehnician. La început aveam nevoie de model, acum pictez de cele mai multe ori la inspiraţie. Ce aş fi făcut dacă nu desenam? Aş fi fost un bun pădurar, cum îşi doreau părinţii.

– Pasiunea pentru icoane are legătură cu locul naşterii, comuna Agapia?

– Nu ştiu. Cred că da. Locul modelează şi omul. Îmi amintesc faptul că în copilărie eram foarte impresionat de chipurile din icoanele din mănăstirea Agapia. Probabil am fost influenţat şi de acestea. Însă, cu siguranţă, am fost influenţat de o măicuţă pustnică în preajma căreia am copilărit. Cred că am fost cel mai mult influenţat în creaţia mea de Van Gogh, iar în pictura de icoane de lucrările lui Andrei Rubliov.

– Care este soarta artistului plastic de azi? Poate trăi din asta? Ce îţi doreşti în continuare?

– Pentru a fi capabil să supravieţuiască din arta sa, un pictor are nevoie, pe lângă talent, de multă muncă, dar şi de noroc. Sigur, ar avea nevoie şi de un impresar, dar la noi nu prea există tradiţie în acest domeniu. Asta, pentru că nici consumatorii de artă din România nu au posibilităţi financiare, cei mai mulţi dintre cei care iubesc arta cu adevărat nu au bani. Ce îmi doresc? Singura mea preocupare este să-mi creez condiţii cât mai optime de lucru în atelierul meu. Celelalte vin de la sine.

 Pictorul Ioan Popei, la 59 de ani: „Dacă nu desenam, aş fi fost un bun pădurar”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentȘtrandul Roman şi frica de iarnă
Articolul următorHarnicii din Parlament: Dorinel Ursărescu – deputatul care este