A picat curentul și i-a luat foc casa

A picat curentul și i-a luat foc casa

O avarie la rețeaua de electricitate din zona Târgu Neamț a avut ca efect un incendiu de proporții la o locuință din Dolhești, comuna Pipirig, în după-amiaza de 20 aprilie. Pompa de la centrala termică n-a mai funcționat, centrala s-a supraîncălzit și, de aici, a luat foc casa.

”La locul intervenției s-au deplasat 10 subofițeri, cu 3 autospeciale de la Detașamentul Târgu Neamț și 6 voluntari din cadrul SVSU, cu mașina proprie”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”Au ars acoperișul locuinței, în suprafață de 300 mp, construit din astereală lemn și învelitoare de șindrilă și tablă, precum și o anexă din lemn, în suprafață de 30 mp”.

Bineînțeles, în condițiile în care ninsorile și viscolul au produs avarii după avarii, este posibil ca oricând să se repete povestea la oricare altă gospodărie cu centrală pe lemne. Iar E-ON nu are nicio responsabilitate, pentru că invocă vremea rea. Nu-i vorbă că au fost și oameni care s-au trezit cu toate aparatura din casă prăjită după un ”puseu” de tensiune, produs pe vreme bună, și tot n-au avut câștig de cauză în fața E-ON. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora