Săptămâna de lucru s-a încheiat la primărie cu ședința extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, convocată și prezidată de primarul Dragoș Chitic.
”Principalul subiect de discuție a fost alinierea la planul de măsuri stabilit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru acest sezon rece”, spun oficialii primăriei.
Ca primar și președinte al CLSU, Dragoș Chitic a prezentat planul de măsuri luate la nivelul municipiului Piatra Neamț pentru a preîntâmpina ”situațiile nedorite cauzate de fenomenele meteo extreme”.
”Suntem pregătiți pentru sezonul rece. Am pus deja în aplicare măsurile stabilite de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Primăria Piatra Neamț va verifica periodic activitatea societăților care se ocupă de deszăpezire și stocurile acestora cu materiale antiderapant”, a declarat primarul Chitic.
La fel ca în ultimii ani, deszăpezirea străzilor va fi asigurată de societatea Publiserv, care a anunțat deja că va reinstaura dispecerat non-stop pentru sesizările cetățenilor, iar deszăpezirea trotuarelor, a aleilor, podurilor și a treptelor TT va fi asigurată de societatea Salubritas, sperăm că mai bine ca de obicei. (D.O.)