Piatra Neamț, proiect pilot

Municipiul Piatra Neamț a fost ales alături de alte patru administrații locale ca unitate pilot pentru implementarea unui proiect în care va avea ca parteneri specialiști în domeniul implementării de proiecte din Olanda și Asociația Administratorilor Publici din România. Proiectul se numește “Aplicarea Instrumentului de Politici și Management (PMI) pentru a încuraja buna guvernare și stimularea democrației la nivel local în România”.

Prin intermediul acestui proiect a cărui derulare se întinde pe o perioadă de doi ani se urmărește îmbunătățirea procesului de luare a unor decizii dar și a eficacității organizaționale. Proiectul a fost prezentat specialiștilor din cadrul Primăriei Piatra Neamț, în prezența specialiștilor din Olanda și a reprezentantului Asociației Administratorilor Publici din România, Mihai Florea. Bogdan Pușcașu, city-manager al muncipiului Piatra Neamț și prim vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România spune că acest proiect vine în continuarea unui alt proiect asemănător care s-a derulat la Piatra Neamț în urmă cu cinci ani.

”În 2008 am implementat la Piatra Neamț Agenda 21, un proiect care a fost tot cu finanțare europeană și prin care am pus la punct strategia de dezvoltare locală. Sper ca acest nou proiect la care noi am venit cu studiul de caz – implementarea de proiecte prin zona metropolitană – să reușim să sincronizăm strategia de dezvoltare a zonei metropolitane. Fac un apel public la consiliile locale și primăriile comunelor limitrofe municipiului Piatra Neamț cu care am luat legătura în luna decembrie, să facă demersurile necesare pentru a ne asocial în zona metropolitan”, a spus Bogdan Pușcașu, city-manager municipiul Piatra Neamț.

Valoarea priectului care se implementează în cele cinci unități administrativ-teritoriale din toată țara este de 289.000 de euro, bani cu care se asigură în principal plata resursei umane și expertiza specialiștilor din Olanda. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...