piata arsaCele două proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local de azi (25 mai) au trecut repede, cu numai 19 voturi din simplul motiv că au lipsit 4 consilieri: conservatorul Viorel Ilisei și independenții Ana Monda, Luminița Vîrlan și Ghiocel Tonco. Semn de optimism dacă gândim pozitiv, sau de stereotipie la nivel de aprobare a proiectelor, în varianta pesimistă.

Primul proiect a statuat transmiterea dreptului de proprietate de la CMI URBAN la municipiu asupra rămășițelor halei din piață. Cu valori puțin diminuate.

Al doilea proiect a fost cel cu predarea către Compania Națională de Investiții a terenului (suprafață 13.753 mp), materialelor de construcții rămase (298.720 lei) și ruinei din hotărârea anterioară (201.280) lei. Este completată cu articole legate de acoperirea din sursă locală a costurilor racordurilor la utilități (660.540 lei) și alte servicii și lucrări (288.640 lei). În ce măsură hotărârea de astăzi va grăbi lucrurile în privința renașterii Pieței Centrale din Piatra Neamț nu avem cum să știm acum. Cert este că nici măcar deputatul Cătălin Drăgușanu, fost consilier local, fost candidat la Primărie nu a reușit să se lămurească, chiar dacă pe 31 martie a întrebat oficial, în calitate de deputat aflat în arcul guvernamental, cum stau lucrurile la MDRAP în legătură cu piața. La întrebările sale, pe care le puteți citi mai jos, nu a primit nici un răspuns. Semn că ceva nu este în regulă.

„Domnule ministru, vă rugăm să dați răspunsuri la următoarele întrebări:

– Este posibilă finanțarea unui astfel de obiectiv prin Programul derulat de CNI?

– În ce fază se află solicitarea de finanțare de către CNI a construcției pieței din Piatra-Neamț?

– De cât timp are nevoie CNI pentru a delibera dacă finanțează sau nu un obiectiv?

– Ce valoare are proiectul depus de Primăria Piatra-Neamț?

– Ce suprafață construită reiese din documentația depusă de Primăria Piatra-Neamț?

– Ce sumă poate fi alocată prin Programul CNI în vederea executării acestui obiectiv și pe câți ani se va întinde această finanțare?

– Ce sumă ar trebui să pună municipiul Piatra-Neamț în acest proiect?

– După finalizarea investiției, există o perioadă de monitorizare din partea CNI, în care Municipiul Piatra-Neamț sau societatea care va administra noul obiectiv trebuie să îndeplinească niște indicatori?”

Nu a primit răspuns în termenul legal și de aceea nu a făcut caz de inițiativa sa. (Viorel COSMA)

Link pentru PDF: http://www.cdep.ro/interpel/2015/i6654A.pdf

Articolul precedentHINGHERII DE MAŞINI puşi la colţ! Ridicarea vehicolelor parcate neregulamentar declarată ILEGALĂ!
Articolul următorSemne de speranță la adunatul gunoaielor județene
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.