0:00

După ce părinţii şi elevii care învaţă la Şcoala nr. 5 au refuzat să meargă în cartierul Speranţa (detalii aici), nici oamenii străzii nu vor să meargă acolo.

Încercările autorităţilor locale de a-i feri de gerul nopţii pe oamenii străzii din Piatra-Neamţ s-au izbit de încăpăţânarea acestora de a rămâne în adăposturile improvizate. Temperaturile resimţite pe timpul nopţii, odată cu venirea valului de frig din 8 februarie, au fost mai mici de -10 gr Celsius.

Asistenţi sociali împreună cu poliţişti locali au verificat scările de bloc, staţiile de autobuz, centralele termice dezafectate şi alte zone în care aceştia obişnuiesc să stea. În două nopţi, 8 spre 9 şi 9 spre 10 februarie, au fost descoperite 14 astfel de persoane fără adăpost, însă numai 2 dintre ei au acceptat să meargă în Centrul de Cazare Temporară a persoanelor fără adăpost din cartierul Speranţa, strada Izvoare. Ceilalţi au preferat să rămână în frig.

„În cadrul centrului special amenajat pentru aceste persoane aflate în nevoie au fost găzduite, în această perioadă, 30 de persoane. La sosirea în adăpost aceștia primesc hrană caldă, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse igienico-sanitare și servicii de consiliere psihologică. Centrul dispune de 40 de locuri de cazare, iar în cazul în care se vor ocupa toate locurile, numărul acestora se poate suplimenta.

În acest sens, rugăm comunitatea locală să ne anunţe în cazul în care observă persoane fără adăpost în spații deschise în această perioadă cu temperaturi foarte scăzute, la următoarele număre de telefon: 𝟎𝟐𝟑𝟑/ 𝟔𝟐𝟐.𝟗𝟔𝟖 – Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra-Neamț; 𝟎𝟕𝟓𝟗.𝟎𝟑𝟑.𝟏𝟕𝟎/ 0786.550.035 – Centrul de Cazare Temporară a persoanelor fără Adăpost; 𝟎𝟐𝟑𝟑/ 𝟐𝟑𝟏.𝟑𝟎𝟎 – Dispeceratul Poliției Locale a municipiului Piatra-Neamț”, precizează Mădălina Zbranca, purtătorul de cuvânt al DAS Piatra –Neamţ.

Angela Croitoru

Articolul precedent104 ani de la nașterea părintelui Iustin
Articolul următorBraconier lăsat fără arme și muniții
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.