În perioada 14-17 noiembrie, Primăria Piatra Neamț va fi prezentă la Târgul Național de Turism, manifestare organizată de Agenția Națională de Turism. Pe lângă prezentarea pachetelor turistice pe care edilii le vor arăta potențialilor turiști, municipalitatea este obligată să fie prezentă pentru a primi ”Premiul european de execelență pentru Turism accesibil”. Proiectul a fost inițiat de Agenția Națională de Turism, prin intermediul Comisiei Europene, iar municipiul Piatra Neamț a candidat, și va fi premiat pentru categoria a doua – Patrimoniu național, cultură, divertisment, agrement, întrunind 92,2 puncte după verificarea criteriilor de participare. Municipiul Piatra Neamț va fi reprezentat la Târgul Național de Turism de city-managerul Bogdan Pușcașu, care va ridica și premiul, și de managerul SC Perla, compania care expune cele mai multe pachete turistice pentru municipiul Piatra Neamț. ”La ediția din această toamnă a Târgului Național de Turism Perla își va prezenta oferta pentru iarna 2013-2014. Avem pachete promoționale, tip 100 de lei pe noapte – cazare și acces gratuit pe pârtie precum și reduceri tip abonament la skipass”, a precizat Cătălin Goldan, manager Perla Invest. La Târgul național de turism va fi prezent și județul Neamț, cu stand de prezentare propriu. Standul administraţiei judeţene „Vacanţă în Neamţ”, va fi organizat pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, în Pavilionul C4 al Romexpo, iar în cadrul acestuia va fi organizată o expoziţie de icoane pe lemn, sticlă şi frescă. Alături de Consiliul Judeţean Neamţ, în stand vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai agenţilor economici care activează în domeniul turismului din judeţul Neamţ, precum şi un pictor care va realiza lucrări în tehnica frescei. Vizitatorii vor putea găsi materiale de promovare a obiectivelor turistice din judeţul Neamţ, oferta turistică pentru această ediţie a târgului și broşura intitulată tot „Vacanţă în Neamţ”, care oferă celor interesaţi, agenţiilor de turism şi vizitatorilor, patru trasee turistice în judeţul Neamţ, în zonele cu potenţialul turistic cel mai ridicat, însoţite de toate informaţiile necesare. (I. CĂLIN)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



