foto Neamt Music Festival CopyNiciun anotimp al anului nu trece necântat în județul Neamț! În plină vară, Asociația Daniel Ciobanu ART și Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, pregătesc evenimentul muzical semnificativ al toamnei: a treia ediție a Neamț Music Festival. Anul acesta, evenimentul va fi cu totul special, căci introduce municipiul Piatra Neamț în elita orașelor românești care în luna septembrie vor fi reunite pentru găzduirea ”Festivalului George Enescu”.

”Veștile sunt extraordinare! Anul acesta, nu doar vom găzdui o nouă ediție a regalului Neamț Music Festival! Evenimentul nostru, pe care îl creștem și căruia îi acordăm toată atenția, anul acesta ne introduce în elita orașelor românești în care se va desfășura Festivalul Internațional «George Enescu». În calitate de coorganizatori și județ gazdă, nu ne puteam dori mai mult de atât! Desigur, pe lângă munca noastră în calitate de instituție organizatoare, un rol important în selectarea municipiului Piatra Neamț în rândul celor 11 orașe în care se desfășoară Festivalul Internațional ”George Enescu” îl are pianistul de talie internațională Daniel Ciobanu! Este deschizător de drumuri pentru «Neamț Music Festival» și anvergura sa profesională este determinantă pentru soarta evenimentului de la noi. Iată cum, printr-o colaborare foarte bună pe plan local, municipiului Piatra Neamț este alături de orașe cu tradiție în festivaluri internaționale pentru publicul meloman. Între 12 și 15 septembrie 2019 vă așteptăm la un regal muzical de patru zile, în Neamț. Ultima seară de festival, cea de pe 15 septembrie 2019, va fi sub patronajul Festivalului Internațional «George Enescu». Se vor asculta Chopin și Liszt, în interpretarea celui mai în vogă ansamblu simfonic din țară – Orchestra Română de Tineret”, a declarat Carmen Elena Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”.

În 2019 are loc cea mai extinsă ediție a Festivalului ”George Enescu” de până acum, celebrând bucuria muzicii în spiritul moștenirii lăsate de marele compozitor român, George Enescu.

”În sala de spectacol sau în aer liber, Neamț Music Festival oferă publicului prilejul de a se bucura împreună de muzică și demonstrează marea putere a muzicii de a uni și de a inspira. Un crez pe care l-a promovat și George Enescu, de aceea este o mare bucurie pentru noi să includem ediția din acest an a festivalului nostru sub strălucită egidă, conectând efervescentul oraș Piatra Neamț la marea muzică a lumii”, a spus Daniel Ciobanu, pianist și director artistic al Neamț Music Festival.

În Neamț, pe data de 15 septembrie 2019, zi aflată sub patronajul Festivalului Internațional ”George Enescu”, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea se va desfășura un tur de forță pianistic: Charles Richard Hamelin (Canada), în Concertul nr. 1 de Chopin; Alexander Ullman (Marea Britanie) în Liszt nr.1; Lukas Geniusas (Lituania) în Chopin nr. 2 și Vitali Pisarenko (Rusia) în Liszt nr. 2.

Programul ediției a III-a a Neamț Music Festival

Programul ediției 2019 a Neamț Music Festival cuprinde un concert la două piane, cu Daniel Ciobanu și Petras Geniušas (Lituania), cu piese de Ravel – Suita Nr. 2 din Daphnis și Chloe și I.Stravinski – Ritualul primăverii, cu video mapping și dans contemporan; un recital al pianistului italian Pietro Bonfilio, cu piese de Dmitri Kabalevski, în contrapunct cu standarde de jazz interpretate de pianistul israelian Omri Mor; concert de jazz în aer liber, la Cetatea Neamțului cu Trio Omri Mor.

Programul mai include două cursuri de măiestrie de pian, susținute de Petras Geniusas (Lituania) și Graeme McNaught (Scoția); un concert caritabil susținut de studenții cursurilor de măiestrie pentru copiii din orfelinate locale și creațiile lansate în premieră de compozitorul francez Pierre Audiger, după rezidența de la Piatra-Neamț.

Neamț Music Festival se va încheia cu concertul extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, sub patronajul Festivalului Internațional George Enescu 2019, dirijată de Gabriel Bebeșelea.

Festivalul Internațional ”George Enescu”, ediția a XXIV-a, se va desfășura în perioada 31 august – 22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, reprezentând 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului însumează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

SURSA: Consiliul Județean Neamț

Articolul precedentPiatra Neamț: Un dezaxat de 84 ani a agresat sexual o copilă de 9 ani
Articolul următorGold Cup Piatra Neamţ, ediţia a III-a (21-26.06)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.