Piatra Neamț: Un dezaxat de 84 ani a agresat sexual o copilă de 9 ani

Piatra Neamț: Un dezaxat de 84 ani a agresat sexual o copilă de 9 ani

Un bătrân, de 84 de ani, din Piatra Neamț, a fost reținut de polițiștii pietreni, astă noapte, pentru agresarea sexuală a unei copile de 9 ani. Astăzi, 19 iunie 2019, dezaxatul urmează să fie dus la judecătorie cu propunere de arestare preventivă.

Aseară, părinții copilei au cerut ajutorul polițiștilor, după ce fiica le-a relatat că un bătrân a forțat-o să-i atingă corpul, în anumite zone. Scena s-a petrecut aproape de blocul unde fata locuiește, în zona sediului Poliției Locale Piatra Neamț. Când au aflat ce a pățit fiica lor, părinții au mers la poliție și au depus plângere. „Bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și cercetările au fost extinse pentru ultraj contra bunelor moravuri, corupere și agresiune sexuală a minorilor. Urmează să fie prezentat la instanță cu propunerea luării unei măsuri preventive”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. În urma audierilor, reiese că, totuși, dezaxatul nu s-a și dezbrăcat în fața fetiței.

Acum, în cartierul Lenin stăpânește spaima. Rămâne de văzut ce va decide judecătorul, astăzi, și dacă dezaxatul va ajunge după gratii.

(C.I.)

 

Autor:

Ultima ora

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 începe astăzi, în Mexic

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 începe joi, 11 iunie,...

Copaci căzuți în Piatra Neamț în urma furtunii

Furtuna puternică din această după amiază a creat deja...

Neamț Gardistul de la Tămășeni “cazat” în Penitenciarul Bacău!

Exodul românilor peste hotare în căutarea unui trai mai...

Neamț. Percheziții pentru evaziune fiscală de 290.000 de euro cu mașini la mâna a doua

Două percheziții imobiliare au avut loc în județul Neamț...

VIDEO. Incendiu la Agapia – hală distrusă de flăcări

O hală din comuna Agapia a fost complet distrusă...