Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț organizează, în perioada 31 martie-2 aprilie, la Piatra-Neamț, ediția a XXVII-a a Concursului Național de Fizică “Evrika”. Competiția se va desfășura la Colegiul Național “Petru Rareș” Piatra-Neamț, ocazie cu care se vor reuni aproximativ 350 de elevi, profesori și reprezentanți ai Facultății de Fizică din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași. În acest context, ISJ Neamț a inițiat un proiect intitulat “Neamț #Investește în Educație”, în parteneriat cu Consiliul Județean (CJ) Neamț, Facultatea de Fizică Iași, Consiliile Locale și Primăriile orașelor Târgu-Neamț și Bicaz și alți parteneri educaționali.
“Prin acest proiect ne dorim ca elevii participanți să descopere și să redescopere, să experimenteze în județul Neamț. Ce înseamnă Neamț ca atractivitate turistică, obiective șamd. Prin această activitate ne propunem ca disciplina să devină mai atractivă în rândul elevilor. Ne propunem să promovăm studiul disciplinei și nu numai al Fizicii, ci și Astronomia, cât și științele în general. În același timp, ne propunem ca ceea ce înseamnă comunitate locală să descopere școala nemțeană, pe viu, practic“, a precizat prof. Cristinel Secară, inspector de specialitate din cadrul ISJ Neamț.
Practic, pe 1 aprilie, începând cu ora 18:00, se va desfășura, în zona pietonală a Curții Domnești din Piatra-Neamț, o a doua parte a acestui proiect, aceea de a redescoperi școala nemțeană, în special, așa cum a spus inspectorul Secară, cea de fizică. La această activitate, unitățile de învățământ vin cu dispozitive și nu numai, create de elevi cu sprijinul profesorilor, în care fizica poartă amprenta integral.
“Pe lângă cele aproximativ 20 de școli care vor veni să expună, la standurile educaționale de la Curtea Domnească, și Facultatea de Fizică din cadrul UAIC va veni cu o serie de experimente cum ar fi: tunul cu vid, tren cu levitație magnetică, descărcări electrice în gaze, experimente de optică. Experimente prin care se încearcă o atragere a elevilor spre studiul fizicii și astronomiei. Colegiile vor veni cu partea de robotică sau alte dispozitive pe care elevii le-au conceput și au participat cu ele la diferite competiții școlare“, a mai spus inspectorul Cristinel Secară.
Concursul Național de Fizică “Evrika” este destinat elevilor din clasele VII-XII, la acesta putând participa câte un elev/clasă și un profesor însoțitor, din fiecare județ, exceptând municipiul București, care va avea câte 4 participanți și 2 profesori însoțitori. (T. MARIAN)