Pietrenii care beneficiază de ajutor social și/sau de alocația de susținere a familiei vor trebui să depună din nou dosare pentru a primi, de la 1 ianuarie 2024, noua formă de protecţie socială, venitul minim de incluziune.WhatsApp Image 2023 11 03 at 10.03.40

„Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure aflate în situații de dificultate, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie.

Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, în calitate de furnizor de servicii sociale, aduce la cunoștința cetățenilor cu domiciliul legal/reședința sau care locuiesc efectiv pe raza orașului că, începând cu luna ianuarie 2024, ajutorul social şi alocaţia de susţinere a familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune”, precizează Direcţia de Asistenţă Socială Piatra-Neamţ.

Ca urmare a acestor modificări legislative beneficiarii acestei susţineri financiare trebuie să depună dosarele în perioada 1 noiembrie -31 decembrie 2023.

Sumele ce vor fi acordate beneficiarilor şi documentele ce trebuie depuse le găsiţi aici.

Angela Croitoru

Articolul precedentAngajații CAS au reluat protestele
Articolul următorGeorge Lazăr, președintele PNL a anticipat corect: PNL va candida singur în alegeri!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.