Piatra Neamț. Curs practic de etichetă și bune maniere

Piatra Neamț. Curs practic de etichetă și bune maniereAdolescenții care vor să deprindă tainele bunelor maniere dar și a etichetei în societate pot participa la un curs practic pe această temă găzduit de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț. Organizator este Asociația pentru Dezvoltare și Învățare Experiențială iar cursul se adesează copiilor cu vârste între 10 și 15 ani. Doritorilor li se vor oferi instrumentele necesare pentru a „naviga“ cu încredere diverse situații sociale.

Demersul pleacă de la premisa că, într-o lume tot mai digitală și plină de distragere, dezvoltarea abilităților de comunicare și comportament adecvat rămâne esențială pentru tinerii de azi. Cursul este susținut de Mihai Parfeni, trainer și expert în comunicare. Durata atelierului va fi de 2 ore, iar taxa de participare este de 80 de lei. Detalii suplimentare pot fi obținute la telefon 0740.823.278 și prin completarea următorului formular.

Participanții vor avea ocazia să exploreze teme diverse, de la salut și ierarhii, prezentări și mulțumiri, până la respect și încredere, rafinament și delicatețe, comunicare politicoasă și eficientă, etichetă pe internet și branding personal. Elevii vor experimenta faptul că modul în care ne prezentăm și comunicăm poate să definească relațiile noastre cu ceilalți. Temele precum respectul și încrederea vor fi abordate prin discuții interactive și jocuri de rol, oferindu-le participanților perspective valoroase asupra modului în care interacțiunile adecvate pot construi relații puternice și durabile.

„Cu tot mai mult timp petrecut pe internet, subiectul etichetei pe internet va fi de asemenea abordat. Participanții vor discuta despre importanța respectului și a responsabilității on-line, învățând cum să-și construiască un brand personal pozitiv în mediul virtual. Acest curs practic își propune să demonstreze că educația în domeniul etichetei și bunelor maniere este esențială pentru dezvoltarea integrală a tinerilor”, anunță Biblioteca Județeană Neamț.

Asociația pentru Dezvoltare și Învățare Experiențială, împreună cu Biblioteca Județeană Neamț, își reafirmă angajamentul de a oferi oportunități educaționale diverse și relevante pentru comunitatea nemțeană. Într-o lume în continuă schimbare, astfel de programe continuă să joace un rol vital în pregătirea tinerilor pentru succesul social și profesional, consolidând bazele pentru viitori lideri cu un comportament adecvat și o comunicare eficientă.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...