actiunea DAS 2O acţiune a Direcţiei de Asistenţă Socială Piatra-Neamţ, împreună cu Poliţia Locală, a avut loc luni, 10 aprilie, în zona containerelor aflate pe strada Ioan Slavici, lângă depozitul de gunoi din oraş. Acţiunea a avut drept scop scoaterea persoanelor care s-au aciuat în aceste spaţii improprii şi luarea lor în evidenţa DAS pentru a fi ajutaţi să obţină ajutor social şi locuinţă socială.

La faţa locului au fost identificaţi 9 adulţi şi 7 copii, a căror principală îndeletnicire este cerşetoria.

actiunea DAS 3„Ca urmare a sesizărilor venite din partea unor cetățeni, precum și a activităților derulate în teren de către polițiștii locali responsabili de zonă, s-a constatat că un număr mare de persoane locuiesc în condiții precare, într-un mediu insalubru, nefiind racordați la apă potabilă sau energie electrică, în containerele de pe strada I. Slavici din municipiul Piatra Neamț, în apropierea depozitului ecologic de deșeuri.

Astfel, polițiștii locali de ordine publică, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț, s-au deplasat la fața locului, pentru a identifica atât  adulții cât și minorii care sunt văzuți adesea în parcările centrelor comerciale, apelând la mila publică. Totodată, acțiunea a avut ca scop depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în respectiva zonă ori a celor căutate de către organele de cercetare penală pentru diverse infracțiuni”, precizează Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

actiunea DAS castier sperantaTrei dintre „locatarii” containerelor au fost amendați pentru lipsa documentelor de identitate. În cazul acestora DAS Piatra-Neamţ poate să-i îndrume către serviciul ce le poate întocmi cărţile de identitate, iar dacă se află deja în evidenţa direcţiei pot primi o adeverinţă care să îi ajute în acest demers.

„Situația acestora va fi monitorizată constant, iar familiile cu copii vor primi sprijinul necesar întocmirii dosarelor pentru obținerea unei locuințe sociale. Scopul acțiunii a fost cel de identificare a persoanelor vulnerabile care locuiesc într-un mediu impropriu și luarea în evidență a acestora, astfel încât să se întocmească un plan individual de reinserție socială. Aceste acțiuni se vor desfășura la începutul fiecărei luni a anului 2023, în zonele suburbane ale municipiului, pentru depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale, dar și pentru prevenirea riscului de excluziune și marginalizare socială”, a precizat Mădălina Zbranca, purtătorul de cuvânt al DAS Piatra-Neamţ.

În prima parte a lunii mai, poliţiştii locali şi angajaţi ai DAS vor continua acţiunile de identificare a celor care locuiesc fără forme legale și în cartierele Văleni 2 și Speranța.

Angela Croitoru

FOTO: DAS Neamț

Articolul precedentElena Udrea a scăpat de dosarul Hidroelectrica
Articolul următorCrăcăoani: Rossal Târgu Neamț, campanie de conștientizare a colectării separate a deșeurilor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.