Piatra Neamț. Bărbat imobilizat în trafic

Piatra Neamț. Bărbat imobilizat în traficUn tânăr pietrean de 37 de ani, cu permisul anulat din cauza unei afecțiuni medicale, a ignorant interdicția de a șofa și a ieșit în trafic. Pe 12 decembrie, în jurul orei 16:40, a fost surprins de oamenii legii pe strada 1 Decembrie 1918, din Piatra Neamț, neacordând prioritate de trecere unui pieton care traversa strada regulamentar.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul în cauză figurează având permisul anulat, conform unei decizii medicale. Urmare a  solicitării polițiștilor de a-i însoți la sediul unității, acesta a devenit agresiv, nerespectând dispozițiile polițiștilor rutieri, procedându-se la imobilizarea acestuia“, confor unui comunicat al IPJ Neamț.

Având în vedere toate acestea, a fost deschis un dosar penal cu acuze de săvârșire a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

(G. S)

Foto ilustrativă: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...