Zilele Orașului – Piatra Fest 2023 au debutat joi, 23 iunie cu evenimentul intitulat Gala Generațiilor. Sute de pietreni au asistat la premierea, pe scena din fața Primăriei Piatra Neamț, a sportivilor de la Ceahlăul Piatra Neamț, a elevilor care au reprezentat orașul cu cinste la olimpiade și concursule naționale și internaționale dar și a cuplurilor care au serbat 50 de ani de căsnicie.
“La mulți ani, pietreni! La mulți ani, Piatra-Neamț! Zilele orașului sunt despre ceea ce ne fac mândri, despre oamenii și locurile care ne fac mândri de apartenența noastră și care ne aduc bucurie. Premiem în această seară copiii minunați care au câștigat competiții naționale și internaționale, alături de profesorii lor care le-au fost și le sunt exemplu de excelență. Premiem totodată și acele cupluri care sunt un exemplu de iubire, de înțelegere, de conviețuire, pe cei care ne învață ce este familia, cuplurile care împlinesc 50 de ani”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea.
Primii au urcat pe scenă reprezentanții clubului de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț care au fost premiați pentru performanța promovării în Liga a II-a. Echipa a primit medalii, diplome și un cec în valoare de 200.000 de lei.
A urmat momentul premierii celor 109 elevi și 50 de profesori îndrumători de la gimnaziu și liceu care au reușit să obțină rezultate deosebite. Valoarea premiilor a fost de 1000 până la 3000 de lei pentru profesori și de la 300 la 1000 de lei pentru elevi, în funcție de rezultatele obținute.
La finalul Galei Generațiilor au fost premiate peste 150 de cupluri care au sărbătorit anul acesta 50 de căsnicie. Au primit au cec în valoare de 750 de lei și un aranjament floral.
Mai multe detalii despre eveniment puteți citi aici.
Z.C.
Când vor mai veni vedete în piatra neamt ziua data ora ca rog?