Ediția 2016 a Zilelor Orașului Piatra Neamț a adunat în centrul orașului un număr impresionant de pietreni, recordul de spectatori fiind atins sâmbătă și duminică seara, la concertele Holograf și Carla’s Dreams.

Startul distracției a fost dat joi, 23 iunie, pe platoul Curții Domnești, când a fost premierea olimpicilor care au obținut rezultate bune la olimpiadele naționale și internaționale. Tot joi, pietrenii au putut asista la spectacolul de percuție Super Chill, iar amatorii de teatru s-au putut delecta cu piesa „Dar… ce-ați crezut?!”, după Nadejda Pușkina.

Cum Sfântul Ioan Botezătorul este patronul spiritual al municipiului Piatra Neamț, de la Zilele Orașului nu puteau lipsi nici slujbele religioase, credincioșii participând atât joi seara la Slujba Vecerniei și Procesiunea cu Sfintele Moaște din ajunul Sărbătorii Nașterea Sf. Ioan Botezătorul – Sânzienele, cât și în dimineața zilei de vineri la utrenie și slujba în cinstea Sărbătorii Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, la Biserica Sf. Ioan Domnesc.

Pe 24 iunie este sărbătorită Ziua Universală a Iei, pe platoul Curții Domnești fiind organizate ateliere demonstrative de meșteșuguri tradiționale și un spectacol care a reunit ansambluri folclorice din întregul județ.

Pentru a se bucura de primele zile de vacanță, cei mici au putut participa atât sâmbătă, cât și duminică, la o serie de întreceri sportive, dar și la concursul maraton „Desenează Orașul tău”. Atmosfera din timpul serilor de weekend a fost întreținută de statui vivante, animatori pe picioroange, iar copiii s-au putut bucura și de o sesiune de picturi pe față.

Amatorii de senzații tari au putut asista, în Ștrandul Municipal, la Campionatul Național de Off Road –„Off road Trophy Piatra Neamț”, iar cei care au dorit să afle ultimele tendințe din lumea automobilelor au putut vizita ediția din 2016 a Târgului Auto Piatra Neamț, în parcarea Galeriilor Olimp, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Neamț.

Dacă vineri seara a fost dedicată muzicii populare, invitatul special fiind Dinu Iancu Sălăjanu, sâmbătă și duminică au urcat pe scena din Curtea Domnească Asteris, Los Anonimos, Raluka, Sub pod, Myopia și Freestay. Aproximativ 10.000 de spectatori s-au adunat în Curtea Domnească sâmbătă seara, pentru a-i asculta live pe cei de la Holograf, în timp ce numărul fanilor Carla’s Dreams, al căror concert a fost duminică, a fost de aproximativ 15.000 de persoane. (A.A.)

foto: Andreea AMARIEI și Primăria Piatra Neamț

 

Articolul precedentGALERIE FOTO și VIDEO – Fanii Holograf, depășiți numeric de cei ai Carla’s Dreams
Articolul următorACTUALIZARE CODUL GALBEN a fost extins!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.