Piatra curată și premiată

piatra curata primavara

* săptămâna aceasta începe campania
* primăria va premia cu calculatoare școlile câștigătoare și cu plata facturii la gunoi asociațiile fruntașe

Săptămâna aceasta, începe ediția de toamnă a campaniei ”Piatra curată”, demarată de Primăria Piatra Neamț și o parte din societățile municipale. Inițial, campania fusese anunțată cu termen de începere 20 septembrie, însă abia ieri, 22 septembrie, au avut loc primele discuții de natură organizatorică. ”Astfel de campanii își propun, în primul rând, să atragă atenția asupra păstrării mediului în care trăim. Să-l păstrăm curat și bine întreținut. Campania a fost concepută ca un mod de implicare a cetățenilor din Piatra Neamț, indiferent de vârstă, care ne sunt alături în dorința de a păstra orașul curat și de a păstra în bună stare domeniul public, de la lucrările edilitare care se fac până la dotările cu mobilier urban, care, de ce să nu recunoaștem, sunt primele victime ale vandalizării. Campania «Piatra curată», ediţia de toamnă, a fost gândită pentru perioada imediat următoare începerii anului școlar și se va finaliza o lună mai târziu. Invit la acţiunile de curăţare a spaţiilor verzi din oraş şi din împrejurimile oraşului unităţile de învăţământ, asociaţiile de proprietari şi cluburile sportive, ONG-urile, pe toți care doresc să se alăture acestei inițiative. Având în vedere larga participare de care s-a bucurat ediția din primăvară, sperăm ca în campania de toamnă, în care vom pregăti orașul pentru sezonul rece, implicarea pietrenilor să fie mult mai mare și aplicată”, a declarat viceprimarul Aurelia Simionică, adăugând că, în ceea ce o privește, ”câștigul cel mai mare al acestei campanii este că locuitorii orașului muncesc împreună pentru întreținerea lui”.  

Oficialii primăriei așteaptă propuneri voluntare și pun la bătaie saci menajeri și mănuși. Orice purtător de buletin de Piatra se poate prezenta la primărie cu intenția de a aduna gunoaiele și frunzele uscate dintr-o zonă, nu trebuie să fie elev, sportiv, pensionar sau ONG-ist. Va fi dotat corespunzător pentru curățenie. Acțiunile de ecologizare vor fi mediatizate și, la final, fruntașii vor fi premiați. Primăria și-a propus să ofere câte un calculator primelor trei școli declarate câștigătoare la ”Piatra curată”, iar pentru primele trei asociații de locatari fruntașe se va achita factura la gunoi, în limita a 3.000 de lei per asociație. Toți ceilalți vor primi diplome de participare.

Dana OSTAHIE

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...