Actualizare: „La sosirea pompierilor, spațiul comercial era inundat cu fum, incendiul fiind localizat de personalul ce executa serviciu de pază.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului în urma căruia au ars un raft din lemn și deșeuri din hârtie și s-au deteriorat o vitrină frigorifică și ușa de acces a spațiului comercial. De asemenea s-a acționat cu electroventilatorul pentru evacuarea fumului”, menționează un comunicat al ISU Neamț.
Știre inițială: La 10 ani de la incendiul care a distrus Piața Centrală Sf. Gheorghe din Piatra Neamț, istoria era aproape să se repete după ce o lumânare a fost uitată aprinsă la unul din standurile de carne. Incendiul s-a produs, duminică, 11 august în jurul orei 21:00.
Din fericire, paznicul care era pe tură, Burlacu Ionel, a văzut flacăra pe camerele de supraveghere și a fugit să stingă repede focul care deja cuprinsese o vitrină și un raft din lemn.
ISU Neamț a confirmat cauza incendiului, o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.
„A fost o situație neplăcută, de la o lumânare, care nu trebuia să se întâmple și care putea să fie evitată cu ușurință. A funcționat alarma, paznicul a fost vigilent, noi observăm exact pe ecran care este zona și a știut exact unde să meargă și să acționeze și a intervenit prompt. A stins imediat incendiul și a alertat 112. Este un incident care nu trebuia să fie, de la o neglijență clară a chiriașului, pe care a și recunoscut-o, de altfel. Noi vom rezilia contractul cu firma respectivă în 48 de ore, cu predarea spațiului către noi. Nu putem tolera o astfel de neglijență”, a declarat pentru Mesagerul de Neamț, Valentin Mîțu, administratorul special al CMI Urban.
Și primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea a spus pentru Mesagerul că: „Într-adevăr, a fost un incendiu acolo pornind de la o lumânare. Am propus rezilierea contractului cu chiriașul respectiv, pentru că nu ne putem permite să ne asumăm astfel de riscuri. Smerenia nu se manifestă așa, punând în pericol o clădire de interes public. Vă dați seama, la câțiva ani după un incendiu care încă a rămas în memoria oamenilor, să se repete așa ceva… Noroc că a funcționat sistemul de alarmare antiincendiu și noroc de un paznic vigilent și proactiv care nu s-a pierdut cu firea și a acționat imediat!”.
Denisa Popa