Pianista Sofia Cosma a participat la ediţia inaugurală a “Vacanţelor Muzicale”, atât în calitate de interpretă, cât şi de profesoară, alături de studenţii prezenţi la manifestarea de la Piatra Neamţ. Dascăl la catedra de pian din cadrul Conservatorului de muzică “George Enescu” din Iaşi, Sofia Cosma a fugit cu fiul şi fiica sa, în SUA, în 1981. A decedat la 96 de ani, în 2011, în California. “O valiză plină cu ciocolată“ este titlul filmului care evocă viaţa Sofiei Cosma.
“Ampla activitate concertistică dublată în ultima vreme de o excepţională muncă didactică, o recomandă ca artist care şi-a adus o contribuţie, prin abnegaţia şi dăruirea interpretativă şi pedagogică, la realizarea educaţiei estetice a maselor. Între preferinţele sale repertoriale intră Beethoven, Liszt, Chopin, Bramhs, Bach, Enescu, Ravel, Debussy, Bentoiu, Prokofiev. Am întâlnit-o într-o pauză la Şcoala de muzică din Piatra Neamţ unde-şi desfăşoară cursul cu studenţii.
– Ideea «Vacanţelor Muzicale» – ne mărturiseşte cu amabilitate distinsa noastră interlocutoare – este cu totul remarcabilă; nu mai puţin concretizarea ei chiar de la prima ediţie. Publicul dornic de muzică şi care nu are oricând posibilitatea unor concerte publice poate beneficia de interpretări bune, mai ales că din acest punct de vedere organizatorii au avut în vedere şi includerea unor formaţii profesioniste în adevăratul sens al cuvântului.
Aţi apărut ca interpretă în faţa acestui public. Ce impresie v-a făcut?
– Publicul din Piatra Neamţ s-a dovedit a fi foarte receptiv şi foarte cald. Rar am avut prilejul în concerte să răspund aplauzelor publicului cu încă două bucăţi, cum mi s-a întâmplat aici.
Să sperăm într-un concert din cadrul stagiunii permanente de la Piatra Neamţ cu pianista Sofia Cosma?
– Am deja promisiunea maestrului Baciu. Iubesc aceste locuri; un oraş frumos, un public primitor, organizatori competenţi”. (Vasile Vasile, Ceahlăul, vineri, 8 septembrie 1972)