0:00

Petrotub Roman a părăsit Cupa României, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* Petrotub Roman – Kosarom Pașcani: 0-2 (0-0)

Petrotub Roman a fost eliminată din Cupa României, după ce a pierdut cu 0-2, meciul susținut pe teren propriu cu echipa Kosarom Pașcani, colegă de serie în eșalonul III. Golurile s-au marcat în repriza a doua, pe contraatac, de Azaharioaiei, în minutul 65 și Lipovanu în minutul 77.

Căldură mare…

Canicula a ucis încă din start elanul romașcanilor, care au încercat să spargă apărarea bine organizată a ieșenilor prin viteza lui Harbuzaru și inspirația căpitanului Popa. Numai că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de-acasă. Romașcanii au fost marcați strict de apărarea coordonată bine de Răzlog, cel care împreună cu Olărița a ”cules” majoritatea duelurilor aeriene din careu. Harbuzaru a ratat ocazia primei reprize, după ce a încercat să-l surprindă pe Luca cu un șut la vinclu, dar parada portarului din Pașcani a rezolvat situația. Pe contraatac Nemțanu a încercat vigilența portarului Dornescu, dar acesta a închis bine unghiul. În rest, gazdele au avut treabă mai mult cu deciziile centralului Denis Crețu, decât cu fotbalul.

Greșeli decisive

Repriza a doua a fost mai animată și de incursiunile pe flancul stâng ale lui Sofroni, intrat deseori bine în combinație cu Vlaicu, însă cei doi nu au găsit ultima pasă, către Popa, care a pândit atent orice nesincronizare în apărarea adversă. Cum aceasta nu s-a produs, iar schimbarea lui Harbuzaru cu Alexandru a fost total neinspirată, oaspeții au așteptat greșeala adversarilor care a venit, prima oară în minutul 65. Toader a centrat în careu, Dornescu nu a atacat mingea și Azaharioaiei a împins-o în poarta goală. Nici vorbă de fault la portar, cum a reclamat goalkeeper-ul romașcanilor. Gazdele s-au aruncat în valuri în atac, însă le-a lipsit luciditatea și un vârf autentic care să marcheze, astfel că cel de-al doilea gol a venit firesc, tot ca urmare a unei greșeli în lanț. Lipovanu a fost lansat în adâncime, pe un culoar favorabil, Dornescu a ieșit hazardat la marginea careului, a fost driblat și executat ca la carte. Putea fi chiar 3-0, dar oaspeții au ratat prin același Lipovanu scărița peste nefericitul Dornescu.

Obiectiv: locurile 1-3 

La finalul jocului, Maricel Benchea, președintele Petrotub Roman a felicitat echipa din Pașcani pentru victorie. ”Cupa României este competiția în care se produc surprize. Venim după două tururi în care am câștigat atât la Târgu Neamț, cât și la Vaslui, dar echipa din Pașcani a fost mai bine pregătită ca noi. Eu îi felicit! Este o echipă bine așezată în teren și care a reușit să câștige cu 2-0. Noi sperăm ca, până la începutul campionatului, să trecem peste acest moment, să pregătim cum trebuie campionatul, pentru a avea rezultatele dorite”, a precizat Maricel Benchea. ”Noi venim după două meciuri de pregătire reușite: la Moinești, unde am câștigat cu 6-0 și la Vaslui unde am câștigat cu 1-0 cu echipa a doua a formației de primă ligă. Meteahna fotbaliștilor noștri de a «călca pe vârfuri» cum se spune, de a trata «de sus» adversarul a dus la acest rezultat. Întotdeauna trebuie să pregătim meciul apreciind că adversarii sunt cel puțin la fel de buni ca și noi”, a mai spus oficialul formației romașcane. Cu toate acestea, Maricel Benchea îi acordă credit lui Valentin Avădanei fixându-i un obiectiv îndrăzneț pentru sezonul următor: locurile 1-3. ”Valentin Avădanei a venit la Roman pe data de 1 iulie și nu a avut suficient timp să își impună ideile tactice. Sperăm ca până la începutul campionatului să găsim soluții și să trecem peste acest moment. Noi am avut tot timpul obiective mari, pentru că, dacă nu ai rezultate, nimeni nu este atras la stadion. Nici spectatori, nici investitori. Și în acest an, vom avea obiectiv locurile 1-3, pentru a motiva implicarea financiară la club”, a mai declarat președintele romașcanilor.

 Avădanei poftește la tinerii Ceahlăului

Tehnicianul Valentin Avădanei condiționează evoluția echipei de transferurile pe care le-a vizat de când a sosit la Roman: Tabacariu, Mateiuc și Stahie. ”A fost un duș rece pentru noi. Rezultatul și jocul au fost neașteptat de slabe. Jucătorii nu s-au comportat cum au făcut-o în majoritatea meciurilor amicale de până acum. S-a văzut o diferență între un meci amical și unul oficial. Încercăm să reparăm minusurile din jocul nostru. Dacă am avut un joc bun și un rezultat bun cu Vasluiul, acum au crezut că vor avea o partidă ușoară. După ce vom ști oficial cu cine jucăm în serie, vom putea pune la punct un plan. Dacă obiectivul va fi realizabil sau nu, vom vedea în timpul campionatului. Trebuie să punem la punct lotul de jucători. Dacă vom putea să-i aducem la noi și pe jucătorii de la Ceahlăul II, atunci vom avea mai multe posibilități”, a declarat principalul Petrotubului.

Petrotub: Dornescu – Vlaicu, Marin, Ghidarcia, Lupușoru – Petrilă, Ciobanu – Țapu, Popa, Sofroni – Harbuzaru

Au mai jucat: Alexandru, Pătrașcu și Talpalariu

Antrenor: Valentin Avădanei

Kosarom: Luca – M. Răzlog, V. Răzlog, Olărița, Radu – Azaharioaiei, Toader, Lipovanu, Agrigoroaiei – Maftei și Nemțanu

Au mai jucat: Aghiorghiesei, Giurgiuveanu și Știubei

Antrenor: Vasile Simionaș

Petrotub Roman a părăsit Cupa României, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedentPercheziții la casele lui Țocu
Articolul următorDouă zile de sărbătoare la Văratec

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.