Peste 800 de nemțeni au avut nevoie de asistență medicală de urgență în primele zile ale acestui an. Este vorba de solicitările făcute la 112 în perioada 1-6 ianuarie, ceea ce înseamnă în medie 160 de apeluri pe zi.
„Cele mai multe solicitări în această perioadă au venit de la bolnavii cronici, de la cei care au exagerat cu mâncarea și băutura și care prezentau colici abdominale, vărsături. Au fost intervenții și în cazul unor accidente rutiere, dar astfel de evenimente au fost mai puține, anul acesta, față de perioada Crăciunului. În acest an, deja sunt înregistrate peste 800 de apeluri pentru asistență medicală și transport de urgență”, a declarat Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț. Printre cazurile mai deosebite este cel al unui tânăr de 20 de ani, găsit decedat în casă, la Tupilați, în dimineața de 3 ianuarie. Echipajul medical nu l-a mai putut readuce la viață, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate. (C.I.)