Proba scrisă la Limba și Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă începe astăzi, 19 august, la ora 09.00. Intrarea în săli s-a făcut până la ora 08.30. Timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de 3 ore.
În județul Neamț, un total de 708 candidați s-au înscris la această sesiune, dintre care 498 provin din seria curentă, iar 210 sunt din serii anterioare.
Primele rezultate vor fi afișate pe 26 august 2024, până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 30 august 2024.
În județul Neamț au fost organizate trei centre de examen (Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț) și un centru zonal de evaluare (Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț). Candidații trebuie să respecte regulamentul de acces în sălile de examen, care permite intrarea între orele 7:30 și 8:30.
Calendarul pentru sesiunea de toamnă a BAC-ului îl puteți consulta mai jos.
- 19 august: Limba și literatura română (proba Ea)
- 20 august: Proba obligatorie a profilului (proba Ec)
- 21 august: Proba la alegere a profilului și specializării (proba Ed)
- 26 august: Afișarea primelor rezultate
- 30 august: Afișarea rezultatelor după contestații
Z.C.