În zilele de 22 și 23 mai în centrele de vaccinare drive-thru au fost vaccinate 438 de persoane, iar în total, au fost vaccinate 1.164 de persoane. Centrele de vaccinare drive-thru vor fi deschise 4 zile, de sâmbătă, 29 mai până marți 1 iunie, în intervalul 9.00-21.00. Vaccinarea se poate face fără programare cu ser de la Pfizer sau Johnson& Johnson.
De la începutul Campaniei de vaccinare în Neamț au fost administrate 111.774 doze de vaccin, 51.250 persoane au schema de vaccinare completă. Au fost raportate 50 de reacții adverse locale și generale, care fac parte din categoriile frecvente și foarte frecvente.
Și în această săptămână Direcția de Sănătate Publică Neamț a organizat Caravane de vaccinare cu echipele mobile ale Centrelor de vaccinare din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț pentru a veni în sprijinul populației, în comunitățile în care nu sunt înființate centre fixe de vaccinare, au fost vaccinate 1.817 persoane din comunele: Tazlău, Săbăoani, Botești, Icușești, Bodești, Valea Ursului, Trifești, Păstrăveni, Grumăzești, Timișești, Români, Bahna, Modoveni, Secuieni, Pâncești, Gâdinți, Boghicea, Tupilați, Ștefan cel Mare, Ghigoiești, Tămășeni, Dulcești, Alexandru cel Bun, Văleni, Podoleni, Cândești și Borlești. Săptămâna viitoare Caravanele vor merge în Săbăoani, Botești, Gherăiești, Borca, Pâncești, Bodești, Bozieni, Păstrăveni, Grumăzești, Timișești.
În Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, sunt internate 89 de persoane confirmate covid-19, din care 10 în secția ATI. În secția ATI a Spitalului Municipal de Urgență Roman nu sunt internate persoane confirmate cu boul coronavirus. În Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț sunt internate 6 persoane, iar 12 persoane sunt internate în Secția Covid a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani.
Din 4 mai, a demarat Campania de vaccinare împotriva Covid-19 la cabinetele medicilor de familie, cu vaccinul Johnson& Johnson. Au fost vaccinate până în acest moment 2.392 de persoane, în 56 de cabinete medicale de medicină de familie, 96 de medici au încheiat contracte cu CAS Neamț pentru vaccinare.
Orașul Bicaz a intrat în scenariul galben cu incidență a cazurilor de 1,09 la mia de locuitori. În această situație se mai regăsesc 8 comune din județ, incidența cea mai mare fiind atinsă în Tarcău, 2,98 de cazuri la mia de locuitori.
Situația detaliată pe localități o puteți consulta în tabelul de mai jos.
INCIDENTA L 30.05.2021 (1)Angela Croitoru