Peste 100 de autospeciale pentru intervenţie pe timp de iarnă

isu autospeciale 01Peste 100 de autospeciale şi ambulanţe au fost achiziţionate în cadrul proiectului “Îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență în condiții de iarnă”, derulat în cele 6 judeţe din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, se menţionează într-un comunicat de presă al Prefecturii Neamţ.

Luni, 26 octombrie, la sediul ISU “Petrodava” Neamț a avut loc conferința de finalizare a proiectului. Acesta a fundamentat asocierea, în anul 2007, a celor 6 consilii judeţene din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, și a vizat o serie de invesții destinate îmbunătățirii calității sistemului de intervenții în situații de urgență.

În total, s-au achiziționat 134 de autospeciale și ambulanțe: 16 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de capacitate mărită; 26 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de capacitate medie; 6 autospeciale de descarcerare grea; 3 autospeciale de tip CBRN; 16 autospeciale complexe de intervenție, descarcerare și acordarea asistenței medicale de urgență; 24 de ambulanțe de prim ajutor (B); 6 ambulanȚe de reanimare (C); un punct mobil de comandă și Control; 6 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime (42-45 m); 24 autofreze multifuncționale de zăpadă; 6 vehicule cu șenile/roți de tip UTV.

isu autospeciale 02Județului Neamț i-au fost alocate: 3 autofreze, două autospeciale pentru descarcerare, 6 autospeciale de stins incendii echipate cu accesorii de prim-ajutor și descarcerare, o autoscară modernă cu nacelă, 4 ambulanțe, două autospeciale cu funcții multiple și o autoșenilată împreună cu un vehicul pentru transportarea acesteia. Aceste utilaje au însumat un procent de 15% din valoarea totală. Valoare totală a proiectului a fost de 112,65 milioane lei (25 milioane EUR) – alocarea regională inițială: 16,25 milioane EUR și cea mai mare rată de absorbție la nivel național.

“Impactul acestui proiect asupra județului nostru va duce la optimizarea timpilor de reacție în cazul intervențiilor de urgență cât și ale celor specifice sezonului de iarna, respectiv efectuarea operațiunilor de deszăpezire în flux continuu, obținând timpi mai buni și condiții de trafic mai sigure”, a declarat prefectul Vlad Angheluţă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...