0:00

PeSeDe și neliniștit, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dezbăteam cu cumătru ăsta al meu cu perciunii fleașcă de căldură, adică moi, deșpre partiduri. Că zice el, că partidoiu` e locu` unde tre să te faci uneori frate cu cine nu trebe, ca să te sui pe un scaun, că și la noi sunt fel de fel de membrotei nu foarte tineri, dar tare neliniștiți, când e vorba de funcții. Da` o șpionetă de la noi ne-o dat alantăieri o anonimă pe goarnă, cum că mare lucru, dacă nu cumva unu` din cei doi vice va primi un telefon discret sub coaste, să-și deie demisia, ca să face loc altui pretendent, mai deceveu așa, ca să vază și el cum e să iei șuturi cubaneze la fluieru` chiciorului ori să simți o călcătură pă bombeu sub greutatea domnului prezident (nea Culiță, să trăiți bățos!) când poartă bocanci. Acuma, la răcoare stând, nu găsim sâmburele mutări ășteia, că noi nu știm dacă junele șăf de la pesedeu îi cumătru cu deceveu, da` sigur cu vicele Dan nu se pupă când se văd. Pe de altă parte, funcția asta dă vice pare a fi un fel de poligon dă încercare pentru ca să se vază ce și cum poate unu sau altu să se așeze pă scaun. Stă câteva luni și altu` care facea joc de glezne, țup în fotel! Al dracu` pesedeu, se ține de șotii.

Ehei, da` nu știț` alta. Că cică mutarea asta de la cejeu cu prea mulți de vice, trebuia să se face cu doamna Emilia, care s-o bășicat moment și-o sunat la altă doamnă grea (din motive de plumb rovanit) și-o tras semnalu` de alarmă, că se duce feminismu` den pesedeu la vale și să umflă un fel de misoniginism (sau cum i-o zice) politic care face rău la membrotei. Și doamna asta grea o scos buzduganele pă masă la București, că cum să nu fie nici o doamnă vice la Neamț ? Nici măcar una de sămânță ? Nu-i posibil așa ceva. Acuma, noi credem că ar fi posibil, că doamna Emilia e gata să facă rocada dacă i să pune covor roș până la biroul derectorial de la șpetalul cu șpăgi gheboase. Și uite așa postul de vice de gen feminin de la cejeu o să mai rămâne ocupat de gingașa doamnă, un veritabil stindard al doamnelor de partid. Aferim și săru` mâna!

 Ne sună o gingașă făptură cu pene de la dom` Leo den municip, că cum că s-o luatără la păruit adolescenții candidați la șefia cășii de ajutor în caz de deranj la bozonare. Că cică aparținătorii domnulu` din extrema lu` dom` premare Leo, recte tat-su, s-o stuchit pă față cu ceilanți ai lu` adversaru` Tărâță, fratele lu` domnu șăf de la cejeu, s-o făcut sănili și altele ale vârstei, pentru care o primit la schimb vorbe încrâncenate de nesătulu` dracului. Ba cică erau să-și probeze rezistența capului la trosneli, dacă nu veneau jăndarii pă 112, care i-o liniștit pă adolescenți ca să nu ajungă la urgență sau pe sub scaune. Acuma, noi știm care-i miza postului ăsta și încrâncenarea de a fi în el e mare, bașca strategtică dă partid. Judecând altfel însă, să te terfelești la neuron și la bucile obrăjilor în văzu` lumii, parcă nu dă bine la ochiu poporului obidit dă taxe și dă politică, bașca că și municipiu` lui dom` Leo nu-i Las Vegas să nu te știe lumea cu ce te îmbraci pe sub brăcinari. Da`, na, multă lume necajită …

Articolul precedentOpțiuni să fie!
Articolul următorAbsolvenţi ai Şcolii de vară – artişti autentici