La 28 iunie 1912, în orașul Roman din Neamț, se năștea unul dintre cei mai renumiti dirijori și compozitori ai lumii: Sergiu Celibidache. La 6 luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută la Iași. Precum o altă mare personalitate a culturii românești (Lucian Blaga), copilul Celibidache a stat într-o tăcere absolută, nerostind niciun cuvânt în primii săi ani de viață. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe să cânte la pian, iar mai târziu ia și lecții, nivelul său școlar fiind unul excelent. La vârsta de 18 ani, s-a produs ruptura de tatăl său, Demostene, un influent ofițer de cavalerie și prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, înzestrat cu o inteligență ieşită din comun, o carieră politică. Însă Sergiu Celibidache vroia cu orice preț să devină muzician. În cele din urmă, el părăsește casa părintească pentru totdeauna. A studiat matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa și-a continuat studiile la București, câștigându-și existența ca pianist corepetitor la o școală de dans. De îndată ce a absolvit stagiul militar (1935), Celibidache se mută la Paris și își continuă studiile acolo. Într-una din zile, ascultă la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen și este într-atât de entuziasmat încât compune propriul cvartet de coarde și i-l trimite lui Tiessen. Tiessen, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, remarcă potențialul muzical deosebit al lui Celibidache şi îl invită la Berlin. Dă curs invitației. Primul lui angajament ca dirijor permanent l-a avut în anii 1941-1942, la ansamblul de amatori Orchester Berliner Musikfreunde, cu care a susținut cel puțin 7 concerte. Prima apariţie semnificativă ca dirijor este într-un concert din 11 august 1945 cu Orchestra de Cameră din Berlin. La scurt timp după, ia parte la un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin, pe care îl câștigă cu brio, având pe atunci doar 33 de ani. În acest timp, Orchestra Filarmonicii din Berlin se confrunta cu faptul că dirijorul șef Wilhelm Furtwängler fusese exilat până la terminarea procesului său de denazificare, iar dirijorul interimar, Leo Borchard, decedase recent. Astfel, fiind în căutarea unui dirijor deopotrivă competent și fără implicații politice, orchestra îl remarcă pe Celibidache și îl invită la un prim concert, pe 29 august 1945. Orchestra a fost convinsă de modul de lucru ambițios al tânărului român, alegându-l, în octombrie 1945, ca noul său director muzical. Din această colaborare au rezultat 414 concerte, atât în Berlin, cât şi în turneele întreprinse în toată lumea. În 1946, în prima stagiune cu Orchestra Filarmonică din Berlin, Celibidache a dirijat nu mai puțin de 108 concerte. Celibidache începe să predea la Institutul Internațional de Muzică din Berlin. În 1948, conduce pentru prima oară o altă orchestră de vârf – London Philharmonic Orchestra. De asemenea, în acel an s-a semnat și primul (și singurul) contract de înregistrări al lui Celibidache cu renumitul producător Walter Legge. Din acel moment, după ce a ascultat sunetul fad, Celibidache nu a iubit niciodată înregistrările, preferând caracterul direct al concertelor live. În 1992, revine pentru scurt timp în țară unde este numit membru de onoare al Academiei Române, iar în 1994 este numit cetățean de onoare și Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași. Printre alte distincții importante, în 1993 primește Marele Ordin German de Artă Maximilian, iar în 1995 este numit Comandor al Artelor și Literelor de către Guvernul Francez. Sergiu Celibidache a trecut în neființă la 14 august 1996.
